Un documentar cu totul inedit, din anul 1975, înaintat de autorităţile judeţului la „Comitetul Central al P.C.R. – Comisia Centrală de Partid şi de Stat pentru Folosirea Raţională a Spaţiilor Bucureşti”, reflectă starea de conservare în care ajunsese o parte din palatele grofilor aflate pe raza hunedoreană. Astfel, în perioada iulie-octombrie 1975, au fost inventariate, la faţa locului, 26 de „obiective, foste conace şi castele…, în vederea cunoaşterii fondului de clădiri, care prin construcţie au un caracter deosebit”.
Conacul familiei ambasadorului Transilvaniei în Franţa transformat în IAS
Pe teritoriul comunei Dobra, comisia a evaluat „fostul conac al lui Lázár Ladislau din localitatea Lăpuşnic”, aflat în imediata vecinătate a şoselei naţionale Deva-Ilia-Lugoj. Edificată la începutul secolului al XIX-lea, clădirea fusese rezidenţa celor din clanul nobiliar Lázár de Csiktaplóczai, între iluştrii înaintaşi ai familiei numărându-se şi cancelistul gubernial Stephanus Lázár, dar şi Joseph Lázár, ambasadorul Transilvaniei în Franţa revoluţionară. În „Nota de prezentare”, se arată că utilitatea acestui conac era – fermă de animale şi sediu al Intreprinderii Agricole de Stat, concluzionându-se: „localul nu este întreţinut în mod corespunzător, în perimetrul curţii sunt amplasate adăposturile de animale, iar majoritatea încăperilor au fost transformate în magazii de cereale”. Autorităţile propuneau schimbarea destinaţiei clădirii din satul Lăpuşnic în cămin de bătrâni, idee de care nu s-a ţinut seama.
Poşta, biblioteca, legume-fructe şi gărzi patriotice în casa grofului
Peste Mureş, la Gurasada, în fosta casă a lui Şándor Gergely, funcţionau: Consiliul Popular Comunal, Oficiul P.T.T.R., biblioteca, arhiva, Gărzile Patriotice din comună, Starea Civilă, dar şi un dormitor pentru învăţător. Oficialii apreciau vechimea ansamblului de clădiri la cca. 200 de ani. În aceeaşi localitate, era identificat şi conacul de secol XVIII, fondat de familiile nobile Toroczay Wentzel şi Beregszazy Gabriel, monument utilizat ca sediu al: Centrului de Legume Fructe Ilia, depozit de îngrăşăminte chimice, Staţiunii de Încercare a Soiurilor de Plante.
O stare mai bună de folosinţă părea să o aibă palatul „grofului Bethlen Gergely” din Gurasada, a cărui temelie fusese pusă cândva, prin veacul al XVII-lea. După naţionalizare, acesta trecuse în administrarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fiind utilizat drept Staţiune de Cercetări. Mai aflăm că, în deceniul 7 al secolului trecut, în incinta proprietăţii, se mai păstra un arboretum, „de cca. 2 ha., având ca vegetaţie diferite specii de conifere şi foioase, … precum şi o plantaţie de bambus”. Preocupată de valorificarea parţială a respectivului imobil, comisia judeţenei de partid a avut inspiraţia să propună la C.C. al P.C.R., „ca spaţiile dintr-un pavilion să fie atribuite Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă, pentru organizarea «Casei Memoriale Silviu Dragomir»!”.
Un conac trecut de două ori prin foc
Nu departe de Simeria, la Rapolt, este văzută o fostă reşedinţă nobiliară cu valoare de patrimoniu aparte – cea care aparţinuse grofului Daniel Josika. Prea multe date istorice nu s-au găsit, deoarece arhiva a fost distrusă în câteva rânduri, aşa cum au şi consemnat oficialii: „În timpul Răscoalei lui Horea, din 1784, s-a dat foc conacului, arzând documentele cu privire la situaţia iobagilor… În urma unui incendiu, care a avut loc la 17 aprilie 1960, întregul conac a fost cuprins de flăcări, fiind distruse nenumărate valori documentare cu privire la trecutul istoric”. Totuşi, funcţionarii de la Comitetul Judeţean de Partid au avut inspiraţia să fotografieze o inscripţie, realizată în limba latină, care atestă faptul că, în anul 1782, aici era proprietar de pământ „Baronul Daniel Josika de Bră[nişca]”. În incinta obiectivului, exista şi „o pivniţă mare, săpată în stâncă de iobagi, având o capacitate de peste 150 vagoane!”. La data vizitării, castelul de la Rapoltu Mare avea utilitatea: „magazie de cereale a C.A.P.”.
Cetăţenii au „defrişat” arborii ornamentali
Fapt interesant, autorităţile consemnează în „Nota de prezentare”, amănunte preţioase cu privire la „alte două monumente istorice şi de cultură înregistrate pe raza satului Rapolt: …Biserica Reformată, care şi ea a ars complet la 17 aprilie 1960, restaurată complet, şi castelul nobilului maghiar Şandor Ernest de Konop”. Aceeaşi comisie mai notează cum, parcul cu arbori ornamentali din curtea castelului a fost defrişat, „după 23 august 1944, de diferiţi cetăţeni din sat”. Ţinându-se cont de relevanţa arhitectonică a obiectivului, la acea dată, autorităţile au propus: „Conacul poate să fie folosit în scopuri turistice, ca aşezământ de cultură, casă de copii sau bătrâni, şcoală, muzeu,… bineînţeles, despăgubindu-se şi C.A.P.-ul”.
Castelul-închisoare
În vecinătatea Orăştiei, la Bobâlna, comisiei judeţene i-a revenit misiunea inventarierii „Castelului Veress – Vlad”, edificat anterior anului 1700. Din documentarul întocmit în anul 1975, aflăm că, aici, a existat o temută închisoare, unde, „în anul 1759, a fost închis călugărul Sofronie de la Cioara”. De asemenea, acest castel fusese atacat de ţărani, în timpul Răscoalei lui Horea. Până prin anul 1946, clădirea şi domeniul aparţinuseră familiei omului politic hunedorean dr. Aurel Vlad, fost deputat al românilor, înainte de 1918, şi ministru, în perioada interbelică. Ulterior, castelul a fost naţionalizat şi trecut în administrarea Cooperativei Agricole de Producţie Bobâlna. Zidul împrejmuitor, realizat „din piatră grea şi înalt de 3 metri”, nu mai exista la data recenzării, deoarece fusese demolat de localnici, pentru a întrebuinţa piatra construirea propriilor gospodării. Din mica podgorie a grofului, care odinioară dusese vestea vinului de Bobâlna până între saşii sibieni, nu a mai rămas nimic, pe locul ei fiind păşune.
Castelul Nopcea, indecent să fie sediul de miliţie
La 11 octombrie 1975, oficialii de la judeţeana de partid au ajuns şi în comuna Unirea (în prezent comuna General Berthelot), pentru a evalua castelul din localitate. Din informaţiile obţinute in situ, s-a ajuns la concluzia că ar fi fost „construit cu cca. 200 în urmă,… Castelul cuprinde şi elemente de arhitectură decorativă, având faţada sprijinită de coloane în stil ionic (!)”. Legat de proprietari, iniţial aparţinuse „baronului Nopcea şi contesei Lonyay”. Izvoarele istorice mărturisesc faptul că nobila contesă era sora lui Elemer Lonyay, cel care s-a căsătorit cu prinţesa Stephanie a Belgiei, văduva Arhiducelui moştenitor Rudolf de Habsburg. Despre această amfitrioană, căreia îi fusese gazdă, Nicolae Iorga nota: „este fiica fostului ministru-preşedinte unguresc şi sora aceluia care a luat, fără a se înălţa, pe văduva Arhiducelui Rudolf… Doamnei străine îi place a îmbrăca portul nostru şi a ne juca danţurile, ca un sport mai neobişnuit”. Însă, aşa cum o reflectă şi actele comisiei comuniste, după Primul Război Mondial, „castelul cu o mică proprietate din jur a fost donat Generalului Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze din România, care, la rândul său, a testimoniat proprietatea Academiei Române,… până în urmă cu 30 de ani (1945 – n.n.), când devine sediul Intreprinderii Agricole de Stat – Ferma de Animale Unirea”, respectiv fermă de îngrăşare a porcilor. În anul 1975, clădirea centrală era serios afectată, drept pentru care, autoritatea locală intenţiona să mute ferma şi să amenajeze acolo sediul primăriei şi al postului de miliţie comunală. Însă, oficialităţile judeţene au considerat că propunerea avea un anumit grad de indecenţă, de vreme ce se credea că autoritatea statului ar fi putut lua locul unei ferme de porci. Pe cale de consecinţă, propunerea locală a fost tăiată cu creionul chimic, hotărându-se, în schimb, mutarea fermei şi „amenajarea obiectivului ca local al Căminului Cultural şi bibliotecii comunale”! În final, nici sugestia din urmă nu a avut vreo izbândă: s-a preferat folosirea acestei clădiri ca ospiciu de nebuni. După cum bine se cunoaşte, actualmente, monumentul are, totuşi, un destin favorabil, renăscând din ruine odată cu revenirea sa sub patronajul Academiei Române.
De la călugăriţe romano-catolice, la preventoriu T.B.C.
Câteva aspecte de interes urmau a fi constatate la Nălaţivad, unde se afla ex-reşedinţa „grofului Fay Victor”. De inspiraţie barocă, impozantul palat fusese ridicat în anul 1725. În secolele XVIII-XIX, a servit şi ca aşezământ al călugăriţelor romano-catolice, iar „din anul 1883, a fost proprietatea grofului Fay Victor”. După naţionalizare, întreaga proprietate (castelul, clădirile anexe şi parcul dendrologic) a fost preluată de Centrul Carbonifer Valea Jiului. Între anii 1973-1974, clădirea principală a fost supusă la reparaţii capitale. În 1975, când a fost evaluat, monumentul servea drept „Preventoriu T.B.C. pentru copiii bolnavi din judeţele Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin”. Deşi oriunde în Occident, o asemenea clădire ar face obiectul unei prospere activităţi turistice, în ultimele decenii, frumosul palat de la Nălaţivad a căzut victimă ruinei.
Era să devină o frumoasă ruină
Aceeaşi funcţionari raportau Comisiei de Partid şi de Stat o serie de date referitoare la Castelul „Baronului Francisc von Nopcea” din Săcel. Construită din piatră şi cărămidă, „probabil pe la 1830”, clădirea era „bine conservată”, chiar dacă „la parter, exista un început de igrasie”. În incintă, funcţiona o Şcoală Ajutătoare pentru Copii, laolaltă cu o cantină. După ce a căzut victimă neglijenţei şi nepăsării, riscând să se transforme într-o frumoasă ruină, în prezent, castelul „Francisc von Nopcea” se află inclus într-un proiect de restaurare şi reabilitare.
ooo
Desigur, documentarul din anul 1975 ne oferă bogate detalii cu privire la reşedinţele nobiliare din judeţul nostru. Dar, în acelaşi timp, el reflectă indolenţa, indiferenţa autorităţilor statului totalitarist faţă de patrimoniul cultural al Hunedoarei, numai pentru motivul că se afla sub marca unei elite controversate, în „Epoca de aur”. Ceea ce ne dă, totuşi, de gândit, nouă, celor din prezent, aceste monumente pot face din meleagurile hunedorene un spaţiu ofertant din pespectivă turistică. Modelul altor ţări, precum Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, poate fi un bun exemplu.
