Una dintre paginile nescrise ale istoriei hunedorene priveşte trecutul comunităţii evreilor de pe aceste meleaguri. Lucrări monografice, mai vechi sau mai noi, trec sub totală tăcere acest subiect. Fără a căuta raţiunile nemărturisite ale unor asemenea eschive istoriografice, în rândurile care urmează, oferim publicului cititor o succintă schiţă istorică
Încă din toamna anului 1941, liderii comunităţilor de evrei hunedoreni se arătau deosebit de îngrijoraţi cu privire la posibila aplicare, asupra lor, a „soluţiei finale”. Aceştia se adunau noaptea, în sinagogă, pentru a discuta în legătură cu demersurile lui Filderman pe lângă Antonescu. Comunităţile ebraice din sud-vestul ţării, între care şi cea din Deva, colectaseră mari sume de bani, cu scopul de a i le oferi lui Antonescu pentru cheltuielile militare de război, sperându-se că, astfel, vor câştiga bunăvoinţa anulării planului de deportare a evreilor din această parte a ţării. Astfel, graţie diligenţelor efectuate de baronul Franz von Neumann, Wilhelm Fildermann, Alexandru Şafran, Regina Maria, Arthur Tester, „soluţia finală“ nu a mai fost aplicată.
Eternizarea martirilor : Săpun nemţesc RIFF făcut din evrei înhumat la Deva
În schimb, după Dictatul de la Viena, soarta evreilor hunedoreni aflaţi pe teritoriul Ardealului de Nord, la Oradea, Cluj şi Târgu Mureş, nu a fost aceeaşi, deoarece hortiştii ungari au aplicat măsuri rasiste asupra lor. Un Cenotaf (mormânt gol), ridicat în necropola mozaică a Devei, comemorează tragedia acestora. Au pierit în Holocaust, de pe urma represaliilor hortiste în Ardealul de Nord sau în lagăre, familii întregi de evrei hunedoreni, inscripţiile consemnând următoarele nume: Neumann, Schmidt, Garai, Klein, Grünfeld, Tigner, Kohs, Seelenfrend,
Scherer, Statter, Neufeld, Holzer, Pollac, Braunstein, Fürst, Krausz, Schwartz, Bretter, Deutch, Peter. Dr. Engel Dávid din Deva a avut moarte de martir, în crematoriul de la Auschwitz. Aşa cum mărturisea fostul haham Alexandru Max, după război, spre eternizarea acestor martiri, în cimitirul evreiesc al Devei s-a ridicat Cenotaful „Al-Kiduş-Haşem“, în care a fost aşezat „săpun nemţesc RIFF făcut din evrei“, adus din lagărele naziste.
23 august 1944, sfârşitul terorii, începutul hidosului « ghişeft »
În contextul evenimentelor care au urmat zilei de 23 august 1944, toate măsurile antievreieşti au fost anulate pe teritoriul României.
După război, proclamarea independenţei Statului Israel („Medinat Israel“), în 1948, a însemnat începutul unei noi perioade din viaţa comunităţilor evreieşti hunedorene, marcând sfârşitul unui exil de aproape două milenii. Valuri succesive de „Alyiah“, evrei care se reîntorceau în „Ţara strămoşilor“ – Israel, au împuţinat sub raport numeric populaţia mozaică din judeţul Hunedoara. Speculând un paragraf din „Codexul iudaic“, în care se prevedea obligativitatea salvării, prin orice mijloace, a fraţilor evrei aflaţi în pericol (Pidion Shvuim), Emil Bodnăraş a impus o „taxă de ieşire din ţară“, de 1000 lei pentru fiecare evreu emigrant. Aşa a început hidosul troc al răscumpărării evreilor de origine română, demascat de generalul Ion Mihai Pacepa, în cartea „Orizonturi Roşii“, unde arată că, în anii ’70, din dispoziţia lui Ceauşescu, se percepea arbitrar o sumă de peste 4000 dolari/persoană.
Înainte de a obţine permisiunea oficială de a părăsi ţara, fiecare familie trebuia să-şi plătească din nou impozitele, pe cinci ani în urmă, să dea o declaraţie de renunţare la imobilele proprietate personală. La început, blănurile, bijuteriile, argintăria sau orice alte obiecte de valoare nu putea fi luate peste graniţă. Până prin 1958, pentru a face rost de lichidităţi, evreii fuseseră nevoiţi să-şi vândă aceste bunuri, la preţuri de nimic. În 1959, la Deva, rabinul Schönfeld şi avocatul Grossmann erau condamnaţi la temniţă pentru că au constituit un Fond de Ajutor al Comunităţii evreieşti, utilizat pentru plata taxelor de plecare a conaţionalilor.
Exodul
Cu toate greutăţile întâmpinate, la doar cinci ani de la constituirea Israelului, emigrase deja 65% din comunitatea evreilor hunedoreni. Plecarea spre Israel a atins cote maxime între anii 1948-1952, 1958-1964. Datele demografice evidenţiază că, în 1977, mai existau în judeţul nostru doar 297 evrei, care locuiau în: Deva, Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Haţeg, Lupeni, Vulcan. Plecând doar cu un bagaj mai mic de 70 kg, mai bine de 4500 evrei hunedoreni reuşiseră să scape din „lagărul comunist“.
Familiile de evrei hunedoreni s-au adăugat celor aproximativ 130.000 israelieni de origine română. Însă, legăturile cu meleagurile natale nu au încetat, dovada fiind corespondenţa şi revenirile în ţară. Amintirea s-a perpetuat, fiind transmisă urmaşilor, deveniţi acum evrei nativi ai Israelului („sabri“).
Amurgul
După ultimele recensăminte, la nivelul judeţului Hunedoara, se aflau cca. 120 de evrei. A amuţit până şi Şofarul (corn de berbec în care se sufla în timpul slujbei), semn că porţile templelor cu „Steaua lui David“ sunt tot mai însingurate. Doar cimitirele, sinagogile, casele, clădirile fabricilor de odinioară şi urmele documentare mai amintesc de rolul polarizant al acestei comunităţi în societatea hunedoreană. Sinagoga din Deva, monument istoric rămas aproape fără utilitate ritualică, ar putea fi amenajată ca un mic muzeu destinat păstrării memoriei evreilor hunedoreni.
Panoplia figurilor marcante
Demn de remarcat, o seamă de concetăţeni ai noştri, din comunitatea evreilor hunedoreni, s-au afirmat, prin meritele proprii, în cele mai diferite domenii de activitate, începând de la medicină, justiţie, administraţie, economie, ştiinţă, şi până la artă.
Ausch Alexandru din Deva (1922-2014), după ce a trecut prin Gulagul sovietic, iar familia i-a fost exterminată la Auschwitz, a condus comunitatea evreiască din Târgu Mureş, vreme de peste trei decenii, lui datorându-i-se restaurarea sinagogilor de la Tg. Mureş, Sighişoara, Târnăveni, Gheorgheni. Doi rabini din Deva, Müller Pinhas şi O. Fischer au activat în fruntea unor comunităţi importante, primul ajungând rabin-şef al Nazaretului, iar al doilea, ministru al Congregaţiei evreieşti şi haham la Nairobi, în Kenya.
Destinul evreului devean Matei Gall pare să fie desprins dintr-un roman. La vârsta de 21 de ani, organizează o mişcare de protest a tinerilor din Deva, împotriva cedării Ardelului de Nord, prin Diktatul de la Viena. Drept urmare, în noiembrie 1940, era întemniţat politic în închisoarea din Caransebeş, unde i-a întâlnit pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Emil Bodnăraş, Nicolae Ceauşescu. Deportat fiind, Matei Gall s-a numărat între puţinii supravieţuitori din lagărul Vapniarka şi masacrului de la Râbniţa. În 1944, scapă din nou, în mod miraculos, de la moarte, când refuză să se îmbarce pe un vas cu refugiaţi evrei spre Palestina, scufundat ulterior în Marea Neagră de către submarinele ruseşti. A ilustrat o carieră în diplomaţia românească, între anii 1949-1969, dar şi în domeniul literar, cu scrieri dedicate Holocaustului, renaşterii Israelului şi spiritualităţii iudaice.
Din galeria de nume sonore a cinematografiei române, s-au distins hunedorenii Erich Nussbaum şi Zoltan Terner. Născut la Baia de Criş, documentaristul Erich Nussbaum (1934-2011) a urmat Liceul „Decebal“ din Deva, absolvind I.A.T.C. „I.L. Caragiale“ Bucureşti. S-a specializat în producţiile dedicate artelor plastice şi este autorul a peste 200 de filme documentare în acest domeniu. Cu pelicula „Ciucurencu“ primea Premiul „Leul din San Marco“ la Veneţia, în 1965, iar cu „Brâncuşi“, a obţinut marele premiu la Festivalul Internaţional al Filmului de Artă de la Paris, în 1977.
Originar din Simeria, Zoltan Terner a avut acelaşi parcurs formativ cu Nussbaum: Liceul „Decebal“ Deva şi I.A.T.C.-ul, Facultatea Regie de Film. În ţară, a lucrat ca regizor de filme de artă, popularizare a culturii şi ştiinţei româneşti. A realizat peste 140 de pelicule la „Sahia Film“, fiind distins de patru ori cu Premiul Uniunii Cineaştilor din România. Pleacă în Israel, în anii ’80, unde îşi continuă cariera de regizor la Televiziunea Educativă Israeliană. S-a făcut remarcat şi pe tărâmul literaturii, prin volumele de poezii, eseuri, proză postmodernistă, istoria cinematografiei, istoriografia culturii iudaice, palmares graţie căruia face parte din Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română din Tel Aviv.
[box border=”full”]Istoria comunităţii evreilor hunedoreni reprezintă o parte din trecutul nostru, al tuturor. De-a lungul timpului, viaţa acestor oameni, implicată în toate sferele existenţei, a contribuit la ceea ce, îndeobşte, numim „sufletul viu” al unei epoci, reflectând atât de bine deviza europeană: „Unitate în diversitate !”[/box]
