11.7 C
Deva
marți, aprilie 16, 2024

Cușcuș regal marocan

E timpul să aducem aproape tulburătoarea bucătărie marocană, plină de savoare, mereu surprinzătoare prin bogăția de stimuli ce provoacă adevărate poeme culinare pentru gurmanzi.

Ingrediente pentru 6 persoane: 1 kg de spată miel dezosată, 1 pui, o ceapă, 12 bucăți de cârnați din carne de oaie (merguez, dacă găsiți), 4 dovlecei, 4 morcovi, 2 gulii, 2 vinete, 3 roșii bine coapte, 2 cești de năut fiert, sare, piper, usturoi, pătrunjel verde, țelină verde, o linguriță boia de ardei, 3 linguri unt topit, o ceașcă de ulei, 2 linguri supă concentrată de pui, 1 kg de cușcuș de granulație medie.

NOTA BENE: extrem de important este amestecul de condimente numit „ras el hanout”, specific nordului Africii, care e bun de folosit în multe rețete și care se obține și acasă prin amestecarea, în părți egale, de coriandru, cuișoare, nucșoara, scortișoara, chimen, chimion, cardamom, piper negru și ghimbir. În rețeta de astăzi avem nevoie de 3 linguri de „ras el hanout”.

În primul rând, selectăm părțile „nobile” din pui – piept, pulpe și aripi – și le tranșăm bucăți, iar spata de miel o tăiem în pătrățele grosuțe.

Într-un ceaun zdravăn (sau o oală solidă) aruncăm în ulei bucățile de carne, ceapa mărunțită bine și patru-cinci căței de usturoi tocat. Se rulează la foc iute 5-10 minute, adăugând sare și piper. Stingem cu supă călduță, punem roșiile tocate (fără pielițe) și fierbem totul cam 15 minute la foc mic.

Acum curățăm morcovii și guliile, apoi tăiem vinetele și morcovii bastonașe, guliile în cubulețe, iar dovleceii în felii (nu subțiri).

Adăugăm în ceaun legumele, verdeața și completăm cu apă călduță până acoperim bine, să aibă în ce să fiarbă. Ridicăm focul până la clocot, apoi dăm focul la minim și gătim așa cam 50-60 de minute, iar cu câteva minute înainte de final năutul.

Cușcuș-ul se pregătește separat, urmând indicațiile de pe ambalaj, încorporând untul încet, amestecând cu o furculiță, pentru a afâna.

Tot separat, facem cârnații la grătar sau la tigaie, cum dorim.

Cam asta e tot.

Cea mai bună variantă de servire este să puneți pe platouri separate – sau separat pe un singur platou mare – cușcuș-ul, cărnurile, legumele și sosul rezultat într-o sosieră.

Poftă mare!

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/