CSM Deva, egal în cel de-al treilea amical al verii, înainte de meciul din Cupa României

  • Echipa de fotbal CSM Deva a jucat cel de-al treilea meci de pregătire din această vară. Devenii au jucat la Turda, azi la prânz, cu colega de eșalon Minerul Ocna Dej.
    Meciul, de o bună factură tehnică, deși s-a jucat pe o căldură infernală, s-a terminat la egalitate, scor 2-2.

Cei care au deschis scorul au fost dejenii, în minutul 23, la prima și singura lor fază ofensivă din prima repriză, prin Onicaș, care a înscris, cu capul, după un corner. Egalarea a venit repede, în minutul 29, fiind adusă de Popescu, care a finalizat, elegant, din careul mare, o combinație cu Modan. CSM Deva, care a avut multe oportunități de a înscrie, a intrat în avantaj la cabine, grație reușitei lui Modan, care a pus latul la un corner al lui Gavrilă, intrat pe parcurs.
În mitanul secund Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva, a schimbat liniile, niciun jucător care a început partida nerevenind pe gazon. Jocul continuă tot cu devenii în control, însă cei care au înscris au fost cei de la Minerul Ocna Dej, la un penalty acordat pentru henț, după un corner al clujenilor.
Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2, iar Ștefan Nanu a tras câteva concluzii. Acesta a fost mulțumit de joc, per general, dar regretă ocaziile ratate și golurile primite ușor, după faze fixe. Fostul internațional de pe banca Devei este încrezător în ceea ce privește evoluția echipei, simțindu-i pe jucători că se apropie de forma optimă după perioada de acumulări fizice.
„Venim după o perioadă de acumulare și am folosit două echipe. Chiar dacă adversarii au deschis scorul, la singura lor acțiune ofensivă, dintr-o fază fixă, am avut multe ocazii, am jucat bine și am condus la pauză. În prima repriză am avut un joc bun, consistent, care ne dă încredere că vom atinge obiectivele propuse. Și jucătorii care i-am folosit în partea a doua au jucat bine. Păcat că am primit gol după o altă fază fixă și că, în ciuda ocaziilor pe care le-am mai avut, nu am reușit să inscriem. Important este, însă, că jucătorii se apropie de forma pe care mi-o doresc”, a declarat Ștefan Nanu.
Pentru CSM Deva urmează, săptămâna viitoare, primul meci oficial al sezonului, în turul al doilea din Cupa României, în deplasare, la Gloria Geoagiu. Cei de la CSM Deva nu concep alt rezultat la Geoagiu decât victoria. În plus, trupa de la poalele Cetății își propune un traseu cât mai lung în Cupa României, dorind să aducă un adversar de calibru la Deva.
„La Geoagiu, în Cupă, mergem să câștigăm. Suntem favoriți și nu cred că vom avea probleme cu câștigarea meciului. Urmează o scurtă recuperare, apoi revenim la antrenamente și miercuri mergem la Geoagiu. Vrem să mergem cât mai departe în Cupa României, acesta fiind unul dintre obiectivele noastre. Vreau să jucăm la Deva cu o echipă din divizia secundă sau, de ce nu, chiar din prima ligă”, a mai spus Ștefan Nanu.
Meciul dintre Gloria Geoagiu și CSM Deva se va disputa miercuri, 9 august, cu începere de la ora 17:30.
CSM Deva: Beke – Kelemen, Sabău, Rus, Doboș – Buzan, Bedea, Stoi, Bloj – Popescu, Modan; Frumuzache – Georgescu, Creciunesc, Ionică, Bărăitaru – Munteanu, Țoiu, Gavrilă, Tamaș – Stoica, Baidoo.

CSM Deva

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente