-1 C
Deva
miercuri, ianuarie 22, 2025

Cupa României la futsal: CSM Deva s-a calificat în „Final Four”!

Meci nerecomandat cardiacilor la Sala Sporturilor din Deva.Față în față s-au aflat finalistele ultimelor două ediții ale Cupei României la futsal, CSM Deva și United Galați.

A fost „finala din sferturi”, iar spectacolul oferit în fața unei săli pline a fost unul total.
Meciul, așa cum era de așteptat, a început într-o notă de echilibru, ambele echipe având ocazii, dar cei doi portari, Roberto Voin, de la CSM Deva, și Petrișor Toniță, de la United Galați, sunt în formă.

Deschiderea scorului se produce în minutul 8, Savio Valadares aducând gazdele în avantaj după o frumoasă acțiune personală.

În minutul 15 același jucător face 2-0 pentru CSM Deva, finalizând, cu o bară – gol, o combinație cu Sergiu Gavrilă.

În ultimele secunde ale primei reprize gălățenii reduc din handicap, după o deviere din apropierea porții a lui Alan Felipe la un șut al lui Daniel Araujo, și la vestiare se intră cu 2-1 pentru CSM Deva.
United Galați începe mai bine mitanul secund și, în minutul 25, egalează, prin Araujo, cu un șut în vinclu, dintr-o lovitură liberă de la 9 metri.
Devenii se precipită, comit mai multe iregularități și, pentru o șasea greșeală personală, sunt penalizați, în minutul 32, cu o lovitură de la 10 metri, însă Voin respinge șutul lui Araujo.

După mai multe ratări, CSM Deva mai comite un fault, în minutul 35, dar Iulian Cojocaru trage în bară.
Ca și la finalul primei reprize, ai noștri scot portarul, forțând victoria, dar nu reușesc să înscrie.

După 40 de minute scorul este 2-2 și se intră în prelungiri.
În cele două reprize de câte cinci minute fiecare dramatismul crește, atingând punctul culminant în cea din urmă.

Primul minut al celei de-a doua reprize a fost unul aparte.
Și cei de la Galați ajung la a șasea greșeală și sunt penalizați cu o lovitură de la 10 metri, dar Toniță respinge execuția lui Cristian Matei.
Pe respingere, trupa lui Roger Augusto comite un fault, iar penalitatea se mută la poarta noastră, unde Voin apară șutul lui Robert Crișan.
Scoatem, din nou, portarul, forțăm victoria, dar nu înscriem, și ajungem la lovituri de departajare.
Înscriem primii, prin Savio, dar Araujo punctează, și el, pentru gălățeni.
Ricardinho Sobral înscrie, iar Alan Felipe lovește bara și CSM Deva conduce cu 4-3.
Scenariul se repetă la următoarea serie, pentru noi înscriind Milos Simic, în vreme ce Iulian Cojocaru țintește, și el, bara.
Urmează de la linia de 6 metri Denis Ramic, care înscrie, iar CSM Deva câștigă cu 6-3 și se califică în „Final Four” – ul Cupei României la futsal!
În turneul final, ale cărui date de desfășurare, precum și locația, urmează a fi decise de Federația Română de Fotbal, CSM Deva va lupta, pentru a-și apăra trofeul cucerit anul trecut, cu CFR Timișoara, Mausoleul Mărășești și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Până atunci, însă, în ultima etapă a sezonului regular, băieții noștri, calificați în play-off-ul din Liga 1, vor întâlni, pe teren propriu, pe Luceafărul Buzău.
Meciul se va juca duminică, 3 martie, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor din Deva, intrarea publicului fiind liberă.

CSM Deva

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/