În urma jocurilor disputate ieri, se cunosc două dintre semifinalistele competiţiei, care se află la cea de-a cincea ediţie
Luni după masă, Sala Sporturilor din municipiul Deva a găzduit primele două sferturi de finală ale „Cupei Liceelor BIG FM”, competiţie de fotbal în sală, aflată la cea de-a cincea ediţie.
„Artiştii” nu au mai reuşit minunea
În primul joc s-au întâlnit echipele de la Liceul de Muzică şi Atră Plastică „Sigismund Toduţă” şi a Grupului Şcolar „Grigore Moisil”, ambele unităţi de învăţământ fiind din municipiul Deva. Veniţi cu un moral excelent, după victoria zdrobitoare, cu 10-0, repurtată în faţa celor de la Colegiul „Ion Mincu”, „artiştii” au început mai hotărât jocul cu adversarii lor, care erau favoriţi pe hârtie, cel puţin prin prisma rezultatelor înregistrate în ediţiile precedente ale competiţiei. Dar, după câteva ocazii ale celor de la „Toduţă”, pe întreaga durată a meciului fiind un adevărat duel între Paul Petresc şi portarul celor de la „Moisil”, Raul Stoicuţă, ”minerii” au deschis scorul, în minutul 10, prin Sebastian Abuşan, căpitanul echipei, care a înscris cu capul, în urma unei centrări venite dintr-o lovitură de colţ. Fiind în avantaj, echipa liceului din Micro 15 nu slăbeşte ritmuzl şi, aproape firesc, îşi măreşte avantajul, în minutul 13, prin Imre Cernat, care a înscris tot cu capul şi tot din urma unei centzrări venite dintr-o lovitură de colţ. Până la pauză, dar şi în cea de-a doua repriză, nu s-a mai consemnat nimic pe tabela de marcaj, dar jocul nu a fost lipsit de ocazii şi de momente mai tensionate între jucători, dar, per total, meciul s-a desfăşurat în limitele sportivităţii şi a fost unul plăcut ochiului. Astfel, cei de la „Grigore Moisil” au devenit prima echipă calificată în semifinalele competiţiei.
[wzslider autoplay=”true” height=”600″ transition=”‘flash'” exclude=”17725,17722″]
“Energeticienii” au fost eliminaţi
Al doilea meci a însemnat şi prima surpriză a turneului. În acest joc s-au întâlnit ocupantele poziţiilor secunde a ultimelor ediţii, respectiv cei de anul trecut, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, şi cei din 2012, de la Liceul Teoretic „Traian”, şi aceste şcoli fiind tot din Deva. Pe hârtie favoriţi erau “energeticienii”, dar pe teren lucrurile s-au dovedit a sta altfel. Ca şi în meciul precedent, outsider-ii au început mai bine, dar au reuşit să şi înscrie. Acest lucru s-a petrecut spre finalul primei reprize, în minutul 18, când Robert Mustaţă a înscris elegant, din apropiere, după un triunghi de pase cu Alin Muntean şi Lucian Junica, iar cei de la „Traian” au intrat la vestiare în avantaj. Jucătorii de la „Hurmuzescu”au revenit mai hotărâţi pe parchet şi, în minutul 22, reuşesc să egaleze, prin Daniel Moisă, care i-a „furat”” o minge lui Mihai Moga şi a înscris nestingherit. Apoi jocul a continuat pe contre, fiind foarte plăcut privirii. În minutul 34, cei de la Liceul Teoretic trec din nou în avantaj, prin Alin Muntean, care a marcat cu o execuţie rafinată, din situaţie de singur cu portarul, în urma unei pase excelente venite de la Mihai Moga, care, astfel, şi-a răscumpărat greşeala de la golul primit de echipa sa. Cei de la Colegiul Tehnic se năpustescîn atac, având în Cătălin Oleleu un adevărat „argint viu”, dar tot ei primesc gol, în minutul 38, când, pe contraatac, acelaşi Muntean reuşeşte „dubla”, fiind bine servit de Junica, stabilind şi scorul final.
Urmează un derby
În urma acestor rezultate, se cunosc deja primele două semifinaliste, „Grigore Moisil” şi „Traian”, care se vor întâlni între ele miercuri. Până atunci, însă, în cursul zilei de marţi, de la orele 15.00, în Sala Sporturilor din Deva, se vor întâlni, într-un derby al competiţiei, cîţtigătoarea ediţiei precedente, Colegiul Naíonal Sportiv “Cetate”, cu învingătoare competiţiei organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi”. Cel de-al doilea meci al zilei, de la ora 16.00, va opune pe Colegiul Tehnic „Transilvania”, consideraţi favoriţi în acest joc, celor de la Colegiul Naţional „Decebal”. Aceste partide, ca de altfel tot turneul. Sunt transmise ]n direct de postul de televiziune HUNEDOARA TV, partener media, ca şi cotidianul ZIARUL HUNEDOREANULUI, a celei de-a cincea ediţii a „Cupei Liceelor BIG FM” la fotbal în sală. În încheiere trebuie spuse câteva cuvinte şi despre arbitraj. Partidele au fost conduse corect de doi tineri promiţători în ale arbitrajului, şi ei elevi, la rândul lor, Leopold Herczeg, din Simeria, şi Andrei Fodor, din Deva.
Caseta tehnică 1
Grupul Şcolar Grigore Moisil – Liceul de Muzică şi Arte Plastice Sigisminund Toduţă 2-0 (2-0)
Au marcat: Sebastian Abuşan (10), Imre Cernat (13)
Moisil: 1. Raul Stoicuţă, 5. Denis Lazăr, 6. Bogdan Bichescu, 7. Sebastian Abuşan, 8. Ştefan Mihalca, 9. Traian Ilica, 10. Imre Cernat, 11. Mihai Morcozan, 12. Robert Antome. Antrenori: prof. Andrei Szemes şi prof. Alin Petraş.
Toduţă: 1. Raul Bozan, 2. Paul Buşte, 3. Robert Petricescu, 4. Alexandru Apetrei, 5. Andrei Roman, 6. Elias Lazăr, 7. Raul Mateş, 10. Paul Petresc, 12. Daniel Ocnean, 14. Mihai Crăciun, 20. Elisei Pup. Antrenor: prof. Flaviu Mircea Leucean.
Caseta tehnică 2
Liceul Teoretic Traian – Colegiul Tehnic Energetic Dragomir Hurmuzescu 3-1 (1-0)
Au marcat: Robert Mustaţă (18), Alin Muntean (34 şi 38), rerspectiv Daniel Moisă (22)
Traian: 1. Ciprian Anca, 3. Mihai Moga, 4. Ştefan Staicu, 5. Dan Epure, 7. Alin Muntean, 8. Lucian Junica, 9. Mircea Simoc, 10. Robert Mustaţă, 11. Dorin Luca, 12. Marius Matei, 97. Cătălin Prioteasa. Antrenor: prof. Titi Scorpie
Hurmuzescu: 1. Alexandru Gabor, 2. Ionuţ Todirică, 3. Mihai Cinca, 4. Cătălin Oleleu, 5. Valentin Sevastiţa, 6. Alexandru Itu, 7. Denis Pop, 9. Andrei Lavrincic, 11. Cristian Petra, 12. Claudiu Bancu, 14. Daniel Moisă. Antrenori: prof. Alexandru Bădoi şi prof. Laurenţiu Borca.