Deţinătoarea Cupei şi a Supercupei României s-a impus, în deplasare, în prima etapă a Ligii I, cu scorul de 7 – 4 (2 – 2), în faţa celor de la FK Odorheiu Secuiesc, vicecampionana naţională
A început o nouă ediţie a Ligii I de futsal, una de la care microbiştii din Deva au, ca în fiecare sezon, mari aşteptări de la echipa favorită, FC Autobergamo.
Echilibru la pauză
Devenii au debutat în deplasare, în compania unui adversar incomod şi, în plus, extrem de valoros, FK Odorheiu Secuiesc, nimeni altul decât clubul vicecampion naţional. FC Autobergamo, care a terminat campionatul trecut pe locul al treilea, venea din postura de câştigătoare a Cupei României şi, în plus, în cea de învingătoare în Supercupă, într-un joc care a fost primul ofoicial al sezonului. După un început echilibrat, gazdele au reuşit deschiderea scorului, prin Zsolt Szabo, dar devenii au revenit, băieţii pregătiţi de antrenorul – jucător Florin Ignat, conducând în minutul 16 cu 2 – 1, prin golurile marcate de Cristian Matei şi Szabolcs Manya, fostul jucător al celor de la FK Odorheiu Secuiesc. Totuşi, la pauză tabela de marcaj arăta un scor nedecis, 2 – 2, gazdele reuşind să egaleze în ultimul minut al primei reprize prin Ferenc Csoma.
Mitan secund debordant
Partea a doua a jocului de la Odorheiu secuiesc a fost una extrem de palpitantă. Băieţii de la FC Autobergamo Deva au început debordant mitanul secund al partidei din Harghita, reuşind să înscrie de trei ori consecutiv, prin Adrian Pânzaru, Cristian Matei, la a doua reuşită în acest meci, şi Cristian Obadă, scorul ajungând să fie de 5 – 2 pentru elevii lui Florin Ignat şi soarta partidei părea a fi pecetluită. Totuşi, gazdele nu au renunţat la luptă şi au revenit periculos pe tabelă, până la 4-5, înscriind prin Zsolt Szabo, care a reuşit şi el, astfel, o „dublă”, şi Szabolcs Szocs, iar partida era relansată. Emoţiile microbiştilor deveni au fost eliminate spte sfârşitul jocului, când Szabolcs Manya a mai înscris de două ori, realizând un „hatt – trick” împotriva fostei sale echipe şi aducând victoria celor de la FC Autobergamo cu scorul de 7 – 4.
Primul meci acasă
În etapa următoarea, cea de-a doua a Ligii I de futsal, Autobergamo va juca în faţa propriilor suporteri, urmând a întâlni duminică, 6 septembrie, de la ora 18 (dacă nu intervin schimbări de ultim moment, din raţiuni de televizare, în special, n. red.), la Sala Sporturilor din Deva, pe Galactic Focşani, formaţie care a stat în runda de debut a campionatului, competiţia urmând a se înterupe apoi două săptămâni. În ediţia 2015 – 2016 a Ligii I de futsal din România sunt înscrise un număr impar de echipe, 13.
Caseta
Futsal, Liga I
Etapa I, rezultate:
Clujana Cluj Napoca – Dunărea Călăraşi 1 – 8
United Galaţi – Spicom Sfântu Gheorghe 3 – 2
CSMS Iaşi – Concordia Chiajna 7 – 1
Muncitorul Reşiţa – City’us Târgu Mureş 1 – 6
FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva 4 – 7
Informatica Timişoara – KSE Târgu Secuiesc 4 – 1
Galactic Focşani a stat
Etapa a II-a. Meciuri
City’us Târgu Mureş – CSMS Iaşi
Autobergamo Deva – Galactic Focşani
Spicom Sfântu Gheorghe – Clujana Cluj Napoca
Dunărea Călăraşi – FK Odorheiu Secuiesc
KSE Târgu Secuiesc – United Galaţi
Concordia Chiajna – Informatica Timişoara
Muncitorul Reşiţa stă