„Există un jucător transcendent la această Cupă Mondială, un jucător pe care privirile îl trasează irezistibil pe măsură ce se mișcă pe teren – și, dacă l-ați văzut vreodată, probabil că îl urâți. Sau cel puțin sunteți pregătit să-l urâți”, scrie expertul în fotbal Franklin Foer, corespondent al publicației „The Atlantic”
„Neymar da Silva Santos Júnior, din Brazilia, este o ființă umană pe care experții de fotbal americani și englezi, învățați în cultul stoicismului bărbătesc și predispuși la predicile ipocrite despre jocul corect, îl desconsideră. Și după performanțele sale suprasolicitate în jocul care Brazilia a învins Mexic, ura împotriva lui Neymar a călătorit destul de departe. Ziarul brazilian Globo a dat titlul corect: “Neymar a fermecat Brazilia, dar a enervat întreaga lume”. Ei bine, toată lumea se înșeală.
Înainte de prima Cupa Mondială a lui Neymar, în 2014, Nike a produs un anunț care a declarat: „Îndrăznește să fii brazilian”. Neymar, așa cum a sugerat anunțul, reprezintă visul revenirii la stilul elegant, improvizat, al lui Pelé, Garrincha și Ronaldo, o revenire la ceea ce se numește futebol-arte. Aceasta este o presiune destul de mare pusă pe un tânăr de 26 de ani – presiunea nu numai pentru a reuși, ci și așteptarea ca performanța sa să-l plaseze într-un canon de măreție artistică. Cred că această presiune ne explică de ce uneori Neymar pare să forțeze lucrurile. Pentru a ne bucura de Neymar, trebuie să iertăm crizele de suferințe exagerate. În primul rând, trebuie să luăm în considerare forma fizică vulnerabilă a sa. E incredibil de subțire. Când un genunchi al fundașului obstrucționează calea driblingului său, el este aruncat în aer, apoi plutește până la gazon ca o frunză. La contactul cu pământul, se va angaja în rolul său. Pentru cineva cu o masă atât de mică, este incredibil ce-i poate da impulsul să se rostogolească de atâtea ori. Da, acesta este un spectacol de amatori, echivalentul fotbalistic al unei scene de moarte înverșunată care nu se termină niciodată.
Acest strop de melodramă poate fi explicat și justificat. Pentru a opri un jucător cu viteza și impredictibilitatea lui Neymar, adversarii săi trebuie să recurgă la faultarea sa. Oricine cunoaște istoria fotbalului brazilian știe că o astfel de agresiune poate fi distrugătoare. Faultarea unui jucător evaziv ca Neymar este poate o tactică ușor de înțeles – dar este de asemenea de înțeles că Neymar va folosi tot din arsenalul său pentru a atrage atenția asupra acestei agresiuni. Reacțiile lui exagerate sunt motive pentru intervențiile de protecție ale arbitrilor. Șiretlicurile lui Neymar merită o dezlegare, pentru că sunt chiar sursa măreției sale. O minte care gândește întotdeauna cum să înșele un apărător, gândește, de asemenea, întotdeauna cum să înșele un arbitru. Viclenia este arsenalul său. Dar, spre deosebire de adversarii săi, care doresc să provoace durere, păcatele sale sunt, în esență, nevinovate – mai ales în acest turneu în care au fost introduși arbitri de asistență video”. (Franklin Foer, corespondent al publicației „The Atlantic”).
