CSM Cetate Deva a dat lovitura pe piaţa transferurilor din România. Handbalista Valentina Elisei Ardean va juca pentru Deva! Din nou.

Handbalista Valentina Elisei Ardean (foto, 31 de ani), a confirmat că în sezonul 2013-2014 va evolua pentru nou promovata CSM Cetate Deva echipă la care vine liberă de contract direct din concediu de maternitate (pe 15 ianuarie 2013 a născut un băieţel n.r.). Prin perfectarea acestui transfer clubul patronat de Marian Muntean a dat o lovitură de imagine în Liga Naţională: Elisei Ardean a fost declarată cea mai bună extremă stânga din lume în 2005 an în care a cucerit şi argintul mondial cu echipa României. Mai mult, între 2006 şi 2012 ea a evoluat pentru multipla campioană a României, Oltchim Râmnicu Vâlcea cu care a cucerit Cupa Cupelor în 2007 şi a jucat în finala Ligii Campionilor în 2010.
A ales Deva pentru familie
Acum, Valentina este nerăbdătoare să revină în teren după o pauză de un an şi spune că a ales Cetate Deva pentru a fi mai aproape de familie şi de băieţelul ei de aproape 6 luni (Robert n.r.). “Am ales Cetate pentru că o să joc acasă! La Deva am făcut primii paşi în handbalul mare. Noul rol, acela de mamă, m-a făcut să mă gândesc în primul rând la familie”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor, cea supranumită “SuperAlice” pe vremea când când evolua pentru Universitatea Remin Deva echipă cu care în 2002 a cucerit Challenge Cup.
A pus o condiţie înainte de a semna
Valentina ELisei Ardean a deyvăluit ce condiţie a pus înainte să semneze pentru CSM Cetate Deva “Am cerut să joc cu numărul 15 care mi-a purtat mereu noroc, iar acum, că fiul meu Robert s-a născut pe 15 ianuarie, am un motiv în plus”, dar şi care este obiectivul noi sale echipe în viitorul sezon al Ligii Naţionale “Noi la Deva ne propunem să jucăm cel mai bun handbal şi să terminăm cât mai sus în clasament”, a mai spus Valentina Elisei Ardean pentru Gazeta Sporturilor.


