FC Hunedoara a învins, sâmbătă, cu scorul de 2 – 1, pe CS Ineu, într-un meci disputant pe teren propriu, al treilea al returului Ligii a treia de fotbal.
Aproape 400 de spectatori au asistat la prima victorie din acest an a echipei de fotbal FC Hunedoara. Meciul dintre echipele de Liga a treia FC Hunedoara și CS Ineu, disputat sâmbătă în arena Michael Klein, a fost câștigat de gazde, cu scorul de 2 – 1. Pentru FC Hunedoara au marcat Tecsi (62 – penalty, 64), dar oaspeții au deschis scorul, prin Botaş, în minutul 32. Din minutul 35, FC Hunedoara a jucat cu un om mai puțin, Simionov fiind eliminat pentru două cartonașe galbene. ”Am început bine, însă acel cartonașul roșu primit de Simionov ne-a făcut munca mult mai grea. Ne-a prins foarte bine pauza, în care am reglat ce era de reglat și am reintrat pe teren mult mai montați, iar rezultatul ne-a ajutat la final. Eram obligați să câștigăm fața de suporteri după înfrăngerea suferită etapa trecută, un meci pe care noi trebuia să-l facem uitat printr-o victorie astăzi” a declarat Ștefan Mardare, căpitanul FC Hunedoara, la finalul meciului. La fel de bucuros s-a arătat și Mircea Alic, antrenorul celor de la FC Hunedoara. Echipa hunedoreană se va deplasa în etapa viitoare la Deva, unde va întâlni rivala din județ, CNS Cetate, care a învins, la Rovinari, cu 2 – 1, echipa Pandurii II Târgu Jiu. Și CNS Cetate s-a aflat la prima victorie din retur.
La FC Hunedoara au jucat: Ciubotariu – C. Creciunesc (86 D. Grigore), Maghici, Mardare (cpt, 78 Gheară), Trăşcan – D. Creciunesc, Simionov – Bloj (63 Ciucurescu), Bozian, Drăgoescu (52 Lazea) – Tecsi.
CLASAMENT
- ASU Poli Timişoara 40
- Metalurgistul Cugir 38
- Performanţa Ighiu 35
- Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 30
- Naţional Sebiş 30
- FC Hunedoara 27
- CSM Lugoj 23
- Măgura Cisnădie 20
- Pandurii II Târgu Jiu 19
- CS Ineu 19
- CS Universitatea Craiova II 18




