4.7 C
Deva
marți, decembrie 10, 2024

Semieşec în deplasare pentru promovata Cetate

 Devencele, viitoare participante în Liga Naţională, au remizat, în deplasare, pe terenul celor de la CS Timişoara

cetate mare

Actuala ediţie a seriei B din Divizia A la handbal feminin, eşalonul secund al acestui sport din România, s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute.

Rezultat fără importanţă

CSM Cetate Devatrans Deva, echipă deja promovată în Liga Naţională, a evoluat, în deplasare, cu mai modesta formaţie CS Timişoara. Într-un meci lipsit de miză, liderul autoritar al seriei a reuşit doar un egal, 32-32 (14-17), rezultatul fiind considerat de către gazde ca o victorie. Devencele nu mai pierduseră vreun punct din etapa a III-a, în septembrie anul trecut, când au fost învinse la CSM II Baia Mare, cu 26-29. Deşi era convins, înainte de joc, că va câştiga, finanţatorul celor de la Cetate, Marian Muntean, a văzut un meci în care echipa sa a înregistrat prima remiză din sezon şi a fost condusă pe aproape întreaga durată a partidei. În jocul disputat în sala „Constantin Jude” din Timişoara, gazdele au condus chiar şi la şase goluri diferenţă, devencele revenind pe final şi egalând în minutul 55, remiza păstrându-se până la fluierul final. Pentru timişorence, care au fost conduse de pe bancă delegatul clubului la jocuri oficiale, Emil Constantinescu, antrenorul principal Sorinel Voicu fiind plecat din ţară, au marcat Crapciu, de 9 ori, Munteanu 8, Sângeorzan şi Marin, câte 5, Bahuczki 3 şi Obreja 2, mai evoluând Istrate, Iosin şi portarii Râpa şi Durac, cea din urmă apărător de conjunctură, ea fiind extremă, dar reuşind să pareze o lovitură de la 7 metri. În dreptul celor de la Cetate, pentru care antrenorul Melinda Toth a şi evoluat în teren, au marcat Simion 8 goluri, Ghidorcea 6, Bandac 5, Chitacu 4, Şovar şi Bârsan câte 3, Stângu, Antoci şi Lazăr câte un gol, mai jucând Poenaru şi Oroşan. Timişoara a terminat pe locul 11, iar CSM Cetate Devatrans Deva a câştigat detaşat seria, pierzând numai trei puncte şi revenind, în Liga Naţională, după doar un singur an de absenţă.

Se anunţă schimbări

Finanţatorul clubului devean, Marian Muntean, are planuri mari pentru viitoarea ediţie de campionat. „Am semnat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara şi cu Consiliul Local Deva, care am convingerea că va fi unul benefic. În mod normal, au stabilite şi unele obiective de performanţă. Este normal ca să ne dorim să participăm într-o cupă europeană, dar, în primul rând, ne dorim să facem o echipă competitivă. Pentru realizarea acestui lucru suntem în discuţii cu mai multe jucătoare, din ţară, dar şi din străinătate. Vă sigur că jucătoarele străine care vor veni la Deva sunt de mare valoare. De altfel, nici nu se poate altcumva, deoarece trebuie să respectăm cerinţele impuse de federaţie: fiecare echipă din Liga Naţională nu poate avea decât maxim 4 jucătoare străine, dintre care două trebuie să fie handbaliste din echipa reprezentativă a ţării de unde provin. De asemenea, purtăm tratative şi cu un antrenor titrat, care să se ridice la preţenţiile Ligii Naţionale şi care să ne poată ajuta să ne atingem obiectivele propuse. Îi mulţumesc Melindei Toth pentru cea a făcut în realizarea acestei promovări, dar în Liga Naţională sunt alte pretenţii. O asigur, însă, pe Melinda că, dacă îşi doreşte, va face parte din viitorul staff tehnic al echipei”, a declarat Marian Muntean. Finanţatorul celor de la CSM Cetate Devatrans Deva nu l-a uitat nici pe selecţionerul echipei naţionale, Gheorghe Tadici, fostul său prieten, care este şi antrenor la HC Zalău. „Cu Tadici am stricat prietenia de vreun an, de când ne-a retrogradat. O să aibă meciuri grele cu Deva şi îmi doresc să plece de la ele cu tolba plină de goluri primite”, a mai spus Marian Muntean.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/