Tenismenii din întreg judeţul s-au întrecut la fileu la sfârşitul săptămânii trecute la Hunedoara în prima etapă a Campionatului Judeţean de tenis de câmp rezervată jucătorilor de peste 30 de ani. La final cei mai buni au fost răsplătiţi cu trofee şi diplome iar codaşii au primit „lingura de lemn”.
Numele şi prenumele a 40 de tenismenii – doamne şi domni – din întreg judeţul cu vârste de peste 30 de ani s-au regăsit pe tabloul de start al primei ediţii a Campionatului Judeţean de tenis de câmp în sală competiţie rezervat seniorilor.
Întrecerea organizată de Tenis Club „Siderurgica” Hunedoara în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Hunedoara s-a disputat în Sala de Sport a Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara şi a fost deschisă tuturor iubitorilor sportului alb din judeţ amatori, veteran sau profesionişti.
Decanul de vârstă al competiţiei a fost Ioan Petrica din Deva care la 78 de ani a făcut cu brio faţă întrecerii desfăşurată cei drept pe o suprafaţă rapidă.
„Chiar dacă nu am mai jucat pe o astfel de mai bine de 10 ani admir competiţia şi jucătorii. La tenis este competiţie. Dacă eşti bine pregătit este uşor altfel este greu”, este de părere Petrica.
Împărţiţi în cinci categorii de vârstă cumulate concurenţii au evoluat doar la dublu iar nivelul competiţiei a fost unul ridicat, deoarece unii dintre tenismenii participanţi sunt câştigători de turnee BCR Tenis Partener sau au în palmares rezultate bune în competiţiile naţionale organizate de Federaţia Română de Tenis, la nivel de veterani.
Cu toţii s-au străduit din răsputeri să evite ultimul loc în clasament poziţie răsplătită cu “lingura de lemn”. Mai cu seamă doamnele.
Altfel, toţi tenismenii au admis că o astfel de întrecere lipsea din peisajul sportiv hunedorean. Iar organizatorii promit că acesta a fost doar primul turneu dint calendarul competiţional 2014.
„Acest turneu este primul dintr-o serie de 12 care vor fi organizate de Tenis Club Siderurgica în acest an în aer liber şi la finalul cărora se va întocmi clasamentul general”, a asigurat, Viorel Căciulescu, organizatorul turneului de la Hunedoara.
Câştigătorii primelor 3 locuri la fiecare categorie au primi trofee din partea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Hunedoara.
REZULTATELE CAMPIONATULUI JUDEŢEAN DE TENIS DE CÂMP ÎN SALĂ SENIORI | |||||||
+ 30 DE ANI DE LA HUNEDOARA 7-9 FEBRUARIE 2014 | |||||||
#SENIOARE +30 DE ANI, CATEGORIA FEMININA | |||||||
LOC. 1 – LILI CRISTEAN şi CRISTINA RĂŢOI | |||||||
LOC. 2 – FLORI CRISTEA şi DANIELA BOTAŞ | |||||||
LOC 3. – MUNTEANU IOANA şi BEATRICE DEAK | |||||||
#CATEGORIA + 110 ANI | |||||||
LOC 1 – IOAN SONEA şi MIRCEA GULEA | |||||||
LOC 2 – OCTAVIAN MARGINEANU NICU ŞUNDA | |||||||
LOC 3 – DAN BARNA şi TIBI ILIASĂ | |||||||
#CATEGORIA + 100 ANI | |||||||
LOC 1 – LUCIAN HĂRĂU şi VIOREL CĂCIULESCU | |||||||
LOC 2 – CLAUDIU TÂRNOVEANU şi IULIU GYORFI | |||||||
LOC 3 – BRANGA şi CORNEAN | |||||||
#CATEGORIA +90 | ANI | ||||||
LOC 1 – LUCIAN IONIŢĂ şi DAN ADAM | |||||||
LOC 2 – ŞTEFAN TOMOIU şi COSMIN PASCA | |||||||
LOC 3 – MIHAI RADU şi DUMITRU PETRESCU | |||||||
#CATEGORIA + 70 DE ANI | |||||||
LOC 1 – DAN LUCACI şi DORU RĂŢOI | |||||||
LOC 2 – CLAUDIU CRISTEAN şi MARIUS CORNE | |||||||
LOC 3 – HORIA BUŞOI şi OVIDIU BATUCA |