Jucător, în 1952, la Flacăra Petroșani, fostul atacant este primul legitimat la un club hunedorean care a evoluat într-o competiție oficială
Fotbalul hunedoran trăiește, de mult timp, mai mult din amintiri. Dar, ca să fim optimiști, trebuie să ne consolăm cu gândul că măcar ele există, și sunt frumoase.
Ghinionul de la Turku
După cel de-al doilea Răboi Mondial, vremurile au fost tulburi. Statele de după „Cortina de fier” nu au participat nici la Olimpiada din 1948 și nici la Campionatul Mondial de fotbal din 1952, nici măcarîn preliminarii, cum a fost și cazul României. Tricolorii, însă, alături de mai toate țărike din blocul estic, au participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki, în 1952. Dacă la precedenta participare la Olimpiadă, în 1924, România a avut noroc, având liber în primul tur, în Finlanda nu a mai fost așa. Reprezentativa țării noastre, ghinionistă acum, a jucat, la Turku, pe 15 iulie 1952,într-un tur preliminar, cu puternica echipă a Ungariei, care avea să câștige competiția și peste doi ani devenea vicecampioană mondială. Vecinii de la Vest s-au impus cu 2-1, prin golurile celebrilor Puskas și Czibor, pentru România marcând Suru, dar lucrul cel mai important pentru microbiștii hunedoreni este că s-a înregistrat prima prezență a unui jucător legitimat la noi în județ la o competiție majoră. Este vorba despre Tudor Paraschiva, atacantul de legendă a celor de la Flacăra Petroșani, cum se numea Jiul pe atunci, care, prin jocul pracicat, a impresionat pe toată lumea, organizatorii competiției emițând un timbru omagial cu chipul său. Atacant de mare talent, Paraschiva a evoluat de 6 ori în echipa națională, marcând și două goluri, fiind idolul tribunelor din Petroșani timp de 12 ani, încheindu-și cariera de jucător la Minerul Lupeni și antrenând, apoi, o vreme, la Vulcan. Pe banca de rezerve a aceluiași meci a mai fost un jucător al petroșaniului, portarul Aurel Crâsnic. Originar din Lonea, cartierul de azi al Petrilei, Crâsnic a începul fotbalul la echipa Parângul din localitatea sa natală, iar apoi, vreme de opt ani, a apărat, cu mult succes, poarta Jiului, evoluând într-un meci și pentru echipa națională.
Fotbaliști unul și unul
Turneul Olimpic din 1952 a mai scos la rampă și alți jucători care au avut legături puternice cu fotbalul hunedorean. Titular în acel joc a mai fost și atacantul Eugen Iordache. Cu 12 selecții în echipa națională, pentru care a marcat un gol, Eugen Iordache este, pentru Jiul Petroșani, unul dintre antrenorii emblematici, fiind la cârma formației din Valea Jiului în 1972, când aceasta s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României. Tot în linia de atac îl întâlnim și pe Titus Ozon, „Năsosul”, așa cum era poreclit, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români ai tuturor timpurilor, având 22 de prezențe în echipa națională, înscriind de 5 ori, a fost antrenor la Jiul în două rânduri, în 1971 și în sezonul următor cîștigării Cupei, în ’74. În meciul de la Turku a debutat în echipa națională Valeriu Călinoiu, care s-a lansat în fotbalul mare de la Metalul Hunedoara, numele de atunci al Corvinului. Jucător cu profil defensiv, Călinoiu a jucat 21 de meciuri în echipamentul tricolor, marcând și un gol. Pe banca de rezerve a aceluiași meci se aflau doi tineri jucători, pe atunci, care aveau să facă istorie la CCA, actuala Steaua. Unul dintre aceștia era Ștefan Balint, cu un singur joc în echipa națională, component al Corvinului, între 1956-1962, iar mai apoi antrenor în productivul centru de copii și juniori al clubului hunedorean. Balint a făcut, împreună cu Tiberiu Bone, un cuplu celebru de halfi la CCA. Bone a evoluat de 12 ori în echipa națională a României, iar debutul său pe prima scenă fotbalistică din România l-a făcut la vârsta de 17 ani, când era legitimat la Jiul Petroșani. Și, ca să fie tabloul complet, trebuie menționat că din staff-ul tehnic al naționalei făcea parte și Coloman Braun-Bogdan, unul dintre cei mai mari antrenori români ai tuturor timpurilor, care pregătise, anterior Jocurilor Olimpice din 1952, pe Jiul Petroșani.
