O femeie, în vârstă de 64 de ani, din municipiul Hunedoara, este batjocorită de sistemul sanitar. Aceasta a făcut, în urmă cu patru ani, un infarct miocardic, iar acum, simptomele au reapărut. Cum era normal, s-a adresat medicului de familie, care a consultat-o și care i-a dat trimitere către Unitatea de Primire Urgențe Hunedoara. Ajunsă acolo, însă, nu a consultat-o nici un medic specialist. Se pare că doar una dintre asistente a întrebat-o „de sănătate”, însă tot ea i-a spus femeii că nu este de competența lor.
A fost în câmpul muncii 36 de ani, acum, la vârsta de 64 de ani, Iuliana Gagyi din municipiul Hunedoara, aflată la pensie, are nevoie de îngrijiri medicale. În urmă cu patru ani a suferit un infarct miocardic, iar acum se pare că a avut din nou probleme. „Eu am mai avut un infarct miocardic în urmă cu patru ani, iar acum am avut aceleași simptome, pe partea stângă. Mă dor mușchii inimii. Când am văzut că mă simt din ce în ce mai rău, m-am dus la medicul de familie, care m-a consultat și mi-a dat trimitere către Unitatea de Primire Urgențe Hunedoara. Aveam și tensiunea destul de mică, 100/70. Medicul meu de familie a vrut să cheme salvarea, însă eu am refuzat și am luat un taxi”, a declarat Iuliana Gagyi.
Urgențe doar cu numele?!
Odată ajunsă la Spitalul Municipal din Hunedoara, cu biletul de trimitere de la medicul de familie, femeia a avut o surpriză. „Când am ajuns la urgențe, a venit o asistentă la mine și mi-a spus că doamna doctor Mihaela Măriuț nu a discutat cu nimeni de acolo și că nu mă pot ajuta. Nu m-au primit. Au zis că nu este de competența lor, deși medicul meu de familie m-a trimis special acolo să mă consulte urgent un cardiolog”, a mai adăugat femeia.
Programare pentru luna iunie
Iuliana Gagyi și-a încercat norocul și la fișierul spitalului, unde a solicitat o programare pentru medicul cardiolog din spital, însă, spune ea, persoana de la fișier i-a spus că doar în luna iunie mai are liber. Neputincioasă în fața unui sistem bolnav, hunedoreanca a plecat spre casă, deși se simțea foarte rău. „Abia am ajuns acasă, pentru că eram foarte amețită de cap. M-am pus în pat, am avut medicamentele mele, pe care le-am luat și asta a fost tot. Am încercat, după ce am plecat de la spital, să sun un medic cardiolog, la care am mai apelat, însă și dumnealui m-a programat pentru luna iunie. Dacă știam că o să fac un infarct miocadric mă programam și eu din timp”, a precizat Iuliana Gagyi.
Trimitere pentru U.P.U. Hunedoara
Dr. Mihaela Măriuț, medicul de familie al hunedorencei, a făcut câteva precizări. „Într-adevăr, doamna Iuliana Gagyi s-a prezentat la cabinetul meu și am consultat-o. Nu se simțea bine și i-am dat trimitere către Unitatea de Primire Urgențe, din cadrul Spitalului Municipal «Alexandru Simionescu» Hunedoara, pentru a fi consultată de urgență de un medic specialist. Ce s-a întâmplat mai departe, nu mai știu”, a declarat doctor Mihaela Măriuț, medicul de familie al hunedorencei.
Conducerea spitalului tace
Am luat legătura și cu managerul spitalului hunedorean, Nicușor Eduard Ștefan, care a declarat că trebuie să se informeze referitor la acest caz, însă nu este posibil ca medicul de familie să îi ofere pacientei trimitere către U.P.U. Vom reveni în edițiile următoare și cu declarațiile oficiale ale reprezentanților acestui spital.








