În organizația hunedoreană a celor mai populari politicieni – între ei – se pare că luminile se sting mai repede decât beculețele de Crăciun scoase din priză. Mai mulți lideri locali au început să se revolte și să dea cu ocări în stânga și-n dreapta, dar și pe verticală spre vajnica lideriță – din ce în ce mai singură în partid -, supărarea oamenilor provenind dintr-o sulă-n coaste mai ascuțită ca a lui Iliescu. Respectivul instrument de cizmărie, trimis cadou de blonda care vrea să pițiponcească Cotroceniul a blocat dorința majorității populare hunedorene de a susține candidatura lui Cristi. Acum, dăruți în țeapă de bretonată, popularii hunedoreni, en gros, și-au pregătit valizele și se pare că se vor întoarce acolo de unde au plecat cu ceva vreme în urmă. Rămâne de văzut dacă-i mai primește cineva.