Zâmbiți, vă rog! Suntem în campanie, ce naiba! Vom avea mult de râs… Am reluat finalul precedentului articol încercând să vă conving că așa e! Par example…
La Serbările Naționale de la Țebea, de duminică, au participat politicieni de linia întâi, precum premiera Viorica Dăncilă și alaiul ei, aproape tot guvernul ce i-a mai rămas, minștrii care vor probabil să-i demonstreze atașamentul lor… Atașament la ce? Sau or fi însoțit-o la ordin de partid?… Cine știe? Și nici nu contează. A fost și Ludovic Orban, se putea fără el ?! Și Theodor Paleologu, candidatul PMP, un om de mare rafinament intelectual, dar încă fascinat de Băsescu, captiv acestuia ( Vă amintiți?: „Să ai președinte pe Traian Băsescu e o pleașcă!”-zicea. De fapt a fost un blestem! Pentru dânsul va fi o… plasă!). A fost și doamna aceea care candidează de la partidul lui Piedone, femeie cu școală, cu verb, dar de neînțeles. Ca boierul Paleologu… Tot de neînțeles. Poate că e adevărată vorba aceea: unde e multă minte… Un caz aparte este al lui Alexandru Cumpănașu, nu politician, dar autoconvertit peste noapte, vrându-se și el prședinte. Mă îndoiesc însă de caracterul oricui care își așterne drept platformă electorală o tragedie din familie! Sigur, l-aș vota cu două mâini și oricâte dacă tentativa sa ar fi biruitoare contra mafiei traficanților de carne vie și… crudă. Dar, după evoluția cazului Caracal, de fapt involuție, toate sforile se trag pentru ca nenorocitul ăla -care, într-o societate sănătoasă, ar fi fost deja împușcat-, să rămână unicul acuzat, unicul vinovat, iar crimele – cazuri izolate.
Mulți se înghesuiau buluc să-l omagieze pe Avram Iancu. Anul trecut, nefiind electoral, nimic nu i-a atras la Gorunul lui Horia. Să ne înțelegem: președintelui Iohannis nu-i era necesar… agentul electoral din Panteonul Moților! El a primit binecuvântare de la Trump…
Ștrumfii de ei !…
Râsul de-abia acum vine. Și este un râs rece, de gheață pentru clasa politică actuală. La Țebea, la Mormântul lui Avram Iancu, la Gorunul lui Horia, în Panteonul Moților duminică au fost cam 5000 de oameni. Anul trecut- neelectoral- au fost peste 15000 ! Este o palmă zdravănă peste obrazul clasei politice, primtă ferm, și cu fața și cu dosul palmei, de la electoratul mereu îmbrobodit cu minciuni propagandistice. Moții au avut bunul simț să nu o mai legitimeze cu prezența, să nu-i mai acorde- pe pupete, mici și bere, virșle și țuică de Brad- girul lor politic.
I-ați mințit destul ! Gata! No, hai !




