N-am să înțeleg niciodată de ce oamenilor care au putere le place să se înconjoare de slugi. E o boală veche în România, din păcate. Și tot în țărișoară, slugile au fost cele care le-au făcut de petrecanie stăpânilor, dar aceștia din urmă nu s-au învățat minte nici până în zilele noastre. Sluga n-are caracter, n-are coloană vertebrală și, mai ales, e vicleană. Până să se furișeze pe lângă stăpân, se cam zbate ceva. Stă pe la uși, pupă mâini și dosuri. În sfârșit, după ce și-a dovedit utilitatea, e și mai umilă. Dacă e nevoie, spală și picioarele stăpânului, îi aranjează perinuța sub posterior, îi suflă în ciorbă, pentru ca acesta să nu se ardă la limbuță. Nu comentează, își aprobă stăpânul, îl aplaudă, oricâte enormități ar emite acela, îl hiperbolizează etc. De cele mai multe ori se gândește el și emite cam ce crede el că i-ar plăcea stăpânului să audă. Se face indispensabil, pentru că și tătucul lui e om și e sensibil la multele laude spuse mieros. E dovedit de viață că dacă unuia îi spui de mii de ori pe zi ce grozav e, după un timp chiar crede și el asta. E momentul în care sluga începe să acționeze. După caz, fură sau face trafic de influență în numele stăpânului. Practic, de aici sluga devine stăpânul stăpânului și distracția stă să înceapă. Ușor, ușor, tătucul e izolat și dependent. Când vine clipa, slugile se unesc între ele și îi dau în cap stăpânului. Și știți de ce? Au acumulat suficientă frustrare și vor să fie recunoscute drept jupâni. Am anticipat de multe ori astfel de situații, le-am spus adesea celor care aveau puterea că vor avea parte de așa ceva, chiar le-am reproșat că le place să fie adulați și, mai grav, că obișnuiesc să se înconjoare de slugi, de nulități. Au dat din cap sau din mâini, unii au recunoscut cu jumătate de gură că am dreptate, dar niciunul nu a luat măsuri. Ce s-a întâmplat?! E lesne de ghicit… Alungați-vă slugile și nu vă fie teamă că veți fi înlăturați! Și, mai ales, nu îi mai lăsați să vă laude deșănțat, pentru că e penibil…
