Zilele trecute povesteam cu niște apropiați și colegi că tot anul acesta n-a fost săptămână lăsată de la Dumnezeu să nu vorbim despre pușcărie. Rând pe rând, politicieni și oameni de afaceri locali (de mică anvergură, ce-i drept!), dar și de pe tot cuprinsul frumoasei țărișoare au ajuns fie în pragul închisorii ori în spatele gratiilor. Alții au fost trimiși în judecată ori cercetați. Sinceră să fiu, n-am simțit vreo mare străbatere și nici nu m-a încercat vreo mare bucurie că s-ar fi făcut dreptate. Pe mulți dintre ei îi cunoșteam, cam știam câte parale fac. Despre unii dintre ei chiar nu am fost surprinsă absolut deloc că au ajuns în spatele gratiilor. Promiteau de ceva vreme un astfel de parcurs al existenței lor. Alții m-au șocat pentru că n-aș fi crezut că pot coborî până la faptele de care au fost acuzați, iar unii și dovediți. Nu fac parte dintre cei care se uluiesc prea ușor că vreun politician sau om de afaceri a ajuns în închisoare, fie și pentru arest preventiv. Legile din România sunt atât de idiot aplicate și interpretate, iar hoția atât de mare încât e foarte ușor ca un ales local și până la un ministru să ajungă după gratii. Ce să mai vorbim de oamenii de afaceri! Mai e, poate, și prigoana politică. E ușor să vorbești când nu ai trecut printr-o anchetă, prin fața procurorilor sau a judecătorilor. Și nu doresc nimănui să i se întâmple asta. Eu, una, am obosit doar scriind și vorbind despre câte s-au întâmplat în doar 9 luni, câte cătușe s-au prins la mâini celebre… M-am întrebat adesea dacă a folosit la ceva, dacă mâine ne vom trezi într-o lume ceva mai curată. Nu prea am găsit răspuns la întrebările astea, oricât m-aș strădui. Sigur că acela ce e găsit vinovat și condamnat definitiv, să plătească. Și închisoarea este o instituție a statului, loc unde să își facă penitența cel care a greșit. Rămâne, totuși, gândul – se învață și alții minte?! Mă tem că nu.
Ce mai tura-vura – a fost anul zăngănitului de cătușe și încă nu s-a terminat!
