În ultimele luni, am călătorit destul de mult. Și m-am întristat și mai mult. Nu știu când am ajuns atât de nesimțiți încât a ajuns să doară. Avem o țară minunată, asta e clar. De ce o batjocorim într-un asemenea hal, n-o să înțeleg niciodată. Peste tot, râuri de pet-uri, munții de moloz, dealuri și câmpii de gunoaie. Ecologiștii practicanți, prea puțini la număr, sunt clar depășiți de situație. Pur și simplu, suntem sufocați de gunoaie. Nu sunt adepta comparațiilor, dar credeți-mă că am insistat să văd dacă în Ungaria e la fel. Nu e! Chiar și în zonele mai sărace, n-am văzut mizerie și nici dezastrul gunoaielor de la noi.
Recent, la nivel de rețele de socializare și în presă a fost mare tărăboi legat de tăierea unor pini din curtea Episcopiei. Sigur, poate pe bună dreptate. Ce mă întristează e că tot prostestul s-a rezumat la scris. N-am văzut pe nimeni în stradă. Mi s-ar fi părut normal să fie oameni care să ceară plantarea altor copaci. Nah, s-a zbierat din spatele tastelor! Cum nu am văzut nicio autoritate a statului care să dea amenzi usturătoare celor care au chelit, pur și simplu, pădurile României. Am văzut, în schimb, ce complicat e să tai un arbore în Austria sau Germania.
Mă ia groaza la gândul că în câteva săptămâni poporul va ieși iar la iarbă verde. Dacă acum e plin de gunoaie, moloz, pet-uri etc., imaginați-vă cum vor arăta plaiurile noastre de prin aprilie încolo! Am găsit lângă apă inclusiv șosete și desuuri. M-am uitat în Ungaria și Germania pe lângă niște lacuri. Curățenie.
Mă tot întreb – Nouă ce ne lipsește, totuși? Nu există popoare mai bune sau mai rele, nu generalizez, nu cad în adorație, dar de ce la alții se poate și la noi nu. Îmi spunea zilele trecute un cunoscut, pe numele lui Alex, un ecologist practicant, că de vină ar fi lipsa educației în acest sens și instituțiile statului, cele din urmă inerte și fără reacție. Da, are dreptate. Să fie doar atât?!
