De-aș fi poet… De-aș fi scriitor… De-aș fi muzician… Dar, așa, un amărât de ziarist, pe deasupra și bătrân, prea bătrân!, sigur că nu am cuvintele potrivite pentru a închina o odă, un recviem Inimii. Cu ” I ” mare! Pentru că o consider nume propriu, persoană importantă, cea mai importantă din viața mea. Pentru că, acum vreo 13-14 ani, un mare specialist în chirurgie cardiacă din Cluj, primul oraș în care ființează un Institut specializat al Inimii, care poartă numele unui eminent medic de obârșie hunedoreană, prof.dr. Niculae Stăncioiu, din Romos, mi-a spus cam așa: Îmi pare rău, nu pot să te ajut cu nimic, boala coronariană de care suferi este inoperabilă. Înceracă, învață să conviețuiești cu inima ta cum poți; să vă înțelegeți, să o înțelegi și vei mai trăi. Așa am făcut, domnule profesor Bârsan, Mircea Bârsan! Și iată, trăiesc. Încă…
O vreme, acum peste un an, mi-a fost tot mai greu, aproape imposibil să mă mai înțeleg cu Inima mea personală. Pe care o iubesc, căreia îi eram recunoscător că m-a suportat atâta amar de ani. Ani, unii chiar grei. Ani și mai mulți de viață normală, omenească. Amestec de bucurii cu necazuri. Mai mari, mai mici, dar toate firești. Într-o viață în care Inima nu bate întotdeauna după legea sa, fiind afectat mecanismul fizico-chimico-electric propriu; un aparat oarecum independent în organism, cu mica circulație proprie, care susține marea circulație a sângelui în corp. Iar Inima obosește trăind toate bucuriile, fericirile, necazurile, durerile, supărările la care eu, proprietarul și beneficiarul vieții ei, am supus-o. Cu voie, dacă mă gândesc la cât am fumat, câte cazne a suferit din neglijența mea, când normal era să o ajut să-și tragă sufletul, că are și ea sufletul ei cu care mă însuflețește pe mine. Fără de voie, când mi-era imposibil să o apăr de toate porcăriile pe care o sileam să le înghită. Porcăriile pe care le producea viața mea, a altora, a țării și a lumii în care ea trebuie să bată, să reziste ca să mă țină-n viață. Arareori i-am dat prilejuri să fie bucuroasă, fericită… La întâlnirea Iubirii de-o viață… La nașterea copiilor, a nepoatelor… La satisfacțiile de a-i ajuta, a-i vedea și a-i veghea să crească frumos, sănătoși și cu viitor…
… Prin mai, anul trecut, nu mai reușeam să urmez sfatul eminentului doctor. Inima mi se oprea tot mai des… Urmași ai profesorului Bârsan, doamna dr. Ruxandra Beyer, fiica profesorului nostru de Filozofie, Titu Bogdan, din Sebeș, și conf. dr. Ștefan Horia Roșianu au găsit… leacul care nu exista când profesorul Bârsan mă povățuia… Un resincronizator introdus într-o cavitate sub-claviculară- lăsată de Dumnezeu acolo tocmai ca vreodată să fie folosită la așa ceva?!- și trei sârme au repus în funcție un auricul și-un ventricul… Operație în timpul căreia de două ori l-am auzit pe doctorul Roșianu pomenind numele fondatorului acelui Institut, dr. Stăncioiu, adresându-se cam ritos echipei sale… Și inima bate de-atunci normal… Mulțumesc, Doamne, că i-am întâlnit pe medicii care pot reporni Inimi!
Cuvinte Libere. EXERCIȚIU PE… CORD DESCHIS
