36.9 C
Deva
marți, iulie 16, 2024

E inutil, e prea mult reumatism în oase de sepie

editorial (3)Nu, nu e adevărat că tot românul e poet şi mi se pare indecent să tot repetăm, prozaic, clişeul ăsta obosit, mie care, tânăr fiind, mă căzneam să duc colindul în sonet ca Rilke în „Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?/ Dacă mă sfarm? (îţi sunt ulcior)”, până într-o zi (pe atunci Ceauşescu vâna Nobelul pentru Pace) când am dat nas în nas cu umorul oltenesc al poetului Constantin George Naidin care publica „Eu nu prind porumbeii lumii cu şapca”  şi îmi părea că-şi bate joc de cenzură (chiar aşa şi era) şi că recolta de stele poate să mai aştepte, că poetul are altele mai lumeşti de făcut cum ne zicea David Diaconescu înainte de a pleca definitiv în Israel: „De sângele securii va rugini călăul” şi noi cei mai tineri îl ascultam năuci în serile de joi, după întâlnirea literară oficială, când ne scurgeam la „Broasca Verde” sau la „15 lei”, după care mergeam în odaia mea friguroasă de pe strada Mihai Eminescu pe care o luasem cu chirie de la bunica actualului primar al Devei şi încingeam câte o petrecere năprasnică la care un lipovean (a cărui nume-mi scapă) aducea carne de viţel primită prin poştă de la părinţii lui din Deltă, fiindcă ăia nu voiau să ştie că viţelul nu e comestibil în comunism şi că pentru o bovină sacrificată în ascuns te legau în ani grei de puşcărie, aşa că lipoveanul gătea împărăteşte iar noi, ceilalţi, cântam împreună cu Teo (menestrelul de acum şi de atunci al Devei) poezie bună la început, romanţe (mai apoi) după care o dădeam eroic cu „… Să trecem peste Prut/ Să luăm ce am avut” până când apărea gazda mea discret la uşă să-mi spună că o să sfârşim în beciurile miliţiei cu cântece din astea şi că aveam să o băgăm şi pe ia în bucluc, aşa că dam cântecul pe literatură, recitând pe rând Bogdan Barbu, Daniel Marian, chiar şi Stejărel Ionescu (care scria la fel de prost, dar parcă mai rar decât acum) şi Daniel Mariş cel care provocase un întreg tărăboi pentru „Cameră cu lumina obscură” (cum, adică, să fie obscură lumina?) şi iarăşi o luam pe muzică, de această dată, cu folclor contemporan din banat – un fel de strămoş al manelelor de acum,  iar la spartul zorilor încheiam încurajator cu: „Dacă-aseară n-am murit/ Apăi nu mai mor nicicând” şi n-a fost aşa pentru că am murit literar cu toţii, eşuaţi în presă, în scriitura de ziar care ne-a jefuit de metaforă până am rămas în căuşul sufletului cu nişte oase de sepie bântuite de reumatism şi de aceea spun că nu sunt toţi românii poeţi, nu sunt nici măcar cei care ar fi putut să fie.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/