M-am dus la chioșc. În fața mea, o doamnă cu un copil. El cerea ciocolată, mama zicea că n-are bani. Copilul insista. Mama a cumpărat un pachet de țigări și un pet de bere, la doi litri…
Am aterizat din greșeală într-un supermarket. În fața noastră – un bărbat de vârstă mijlocie. Mirosea a urină de cal. Toată lumea strâmba din nas. Oare de câte zile n-o mai fi văzut apa, săpunul și deodorantul? Nu părea vreun sărac, din moment ce coșul era plin… cu băutură.
O doamnă plângea mai zilele trecute că nu are bani pentru nu știu ce expertiză. Furioasă, le cerea funcționarilor să-i rezolve instituția plata, că doar urma să moștenească vreo 5 hectare de pădure. Lanțurile, inelele și brățările de aur o trăgeau în jos, mai să cadă. Sigur, se văicărea că e tare săracă.
O pisi cu platforme stătea plictisită și sprijinea masa la cafenea. Era drăguță și curățică. Avea în față o cafea. A stat ea așa, și-a tot învârtit telefonul. În final, acesta a sunat. Nu pot reproduce ce a fost la gura ei. N-au trecut 5 minute și el a apărut. Avea cel puțin dublul vârstei sale, ceafă groasă, lanț și ghiul – pe măsură. Aproape că a târât-o păr afară.
O doamnă ajunsă la o vârstă respectabilă zbiară pe unde o apucă. Se crede salvatoarea urbei sale și tremură de ură că toți foștii primari nu i-au dat și ei o casă. Îl urăște și pe actualul. Sigur că uită să spună că a avut una, pe care a vândut-o.
La colțul blocului, un nene povestește cum a primit 50 de lei în campania electorală, ca să își vândă votul. Zbiară, puțin afumat, că n-a cerut mai mult. O tanti zice că pe ea n-a abordat-o nimeni. Ei i-ar fi ajuns și o pungă de cafea.
Pe câmp, femei și bărbați nu mai pridideau cu treaba. La crâșma din sat, mai mulți oameni decât pe câmp. E bine, zic!
Intelectuali subțiri, câțiva profesori s-au certat ca lelițele la piață. Nu îi mulțumea ce au primit de la PARTID și nici cum s-au lipit la niște bani în plus.
Mai are rost să ne minunăm de ceea ce fac politicienii sau vedetuțele?!
