Am fost în Muntenegru zilele trecute, iar la întoarcerea în ţară, în locurile despre care tot spun că reprezintă viitorul nostru, că trebuie să fim optimişti în privinţa lor şi a oamenilor care le populează, am avut un şoc. S-a întâmplat la frontiera Moraviţa, acolo de unde în urmă cu doi-trei ani fuseseră ridicaţi şi arestaţi zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră corupţi.
Cu toată desfăşurarea de forţe de atunci în minte, până să ajung la PTF Moraviţa trăiam cu impresia că frontierele României au fost curăţate de prezenţa poliţiştilor şi a vameşilor corupţi. Am început şi noi să prindem rădăcini în Uniunea Europeană, aşa că şpaga nu ar mai fi trebuit să fie un mod de viaţă în vămi. La patru dimineaţa, în Moraviţa lucrurile stau cu totul altfel. Ai impresia că oamenii care lucrează acolo n-au auzit de UE ori de arestările colegilor lor.
Aşadar, din chioşcul poliţistului de frontieră mă întâmpină un angajat plictisit, cu ecuson şi privire suspicioasă, mestecând de zor gumă. După 12 ore de condus, eram destul de voios că ajung în România, poate prea voios pentru că poliţistul de frontieră, în loc de salut, mă apelează cu un „ai fost la distracţie prin Muntenegru, ce-ţi pasă (şi eu stau în cabina asta amărâtă)”. Am ridicat din umeri şi am dat să îmi recuperez paşaportul şi talonul maşinii, când am aflat că nu se poate.
Că e ceva cu talonul ăsta, că nu m-am îngrijit să am reviziile la zi. Poliţistul de frontieră îmi dă înapoi paşaportul şi îmi spune, printre dinţi şi guma de mestecat: „ştii ce ai de făcut!”. Iau paşaportul şi îi spun că da, că o să îmi fac revizia la maşină şi o să îmi repar farul ars. Omul, total nemulţumit, îmi face semn că nu e vorba de asta, ci că acolo, între foile paşaportului, eu trebuie să pun nişte bani, „ca să fie bine”. Ridic din umeri şi îi zic că nu pricep, dar poliţistul insistă că numai aşa se poate. Mă scotocesc prin portofel şi găsesc o foaie de 100 de lei, o aşez în paşaport şi i-l dau. Funcţionarul ia banii, îi bagă în locul de sub masa de lucru şi îmi spune că e prea puţin, că ei sunt mai mulţi. E patru dimineaţa, vreau să ajung acasă, aşa că mai încerc o dată, cu euro. Nemulţumit de sumă, omul ia şi valuta din paşaport şi mă hâşâie spre România.
Bariera din faţa maşinii nu s-a deschis însă. În faţa ei, un vameş nerăbdător stă şi el la cerşit. A trebuit să îi explic că bani nu prea mai aveam după ce i i-am dat colegului lui din chioşc, dar omul nu se lasă: „acolo e frontiera, aici e vama, alţi bani, altă distracţie”. Mă întreb, când România o să fie altfel?
