Primul dintre cei patru ani în care noile administraţii locale din Deva şi Hunedoara trebuiau să demonstreze că au meritat votul locuitorilor municipiilor, din 10 iunie 2012, s-a scurs. Nu ştiu dacă actualii primari şi-au făcut până acum bilanţul realizărilor personale, dar ar fi interesant să auzim cu ce se laudă.
E drept, atât în Deva, cât şi în municipiul Hunedoara, au fost tăiate panglici, însă cele mai multe dintre investiţiile finalizate în sfertul de mandat al celor doi primari, Petru Mărginean şi Viorel Arion, aparţin trecutului. Au fost începute de vechile administraţii locale, dar foştii edili nu au mai avut posibilitatea să se bucure de ducerea lor la bun sfârşit.
În schimb, Deva pare la prima vedere mai avansată în proiectele ultimelor luni, faţă de municipiul vecin.
Cetatea oraşului se află în şantier, parcul municipal de la poalele acesteia a fost modernizat recent, ambele fiind investiţii finanţate pe fonduri europene, necesare oricărui oraş.
Hunedoara şi-a schimbat la rândul ei înfăţişarea în bine, însă eforturile primarului Virel Arion şi ale oamenilor de bine din oraş nu au fost suficient de convingătoare în raport cu promisiunile cu care aceştia ne-au obişnuit de mai bine de un an. Un exemplu: Castelul Corvinilor.
Sper să nu ajungem iar să avem parte de anii aceia de promisiuni din timpul vechii administraţii locale a Hunedoarei, urmaţi de lunile de final de mandat, cu scuze şi frustrări pentru proiectele întârziate de lipsa banilor şi a sprijinului politic.