Adio griji de iarnă, adio letargie, e timpul să ne punem pe treabă, e timpul ca promisiunile pe care le-am tot auzit în ultimele luni din direcţia autorităţilor să fie transformate în proiecte concrete. Să simţim şi noi că viaţa ni s-a schimbat în bine, cu puţin măcar, datorită grijii pe care ne-o poartă cei pe care i-am ales. Au trecut luni bune deja de când avem primari noi în Hunedoara şi în Deva şi nu aş putea spune că nu am observat schimbări în cele două municipii. Despre lucruri bune zic, că de data asta nu o să fiu cârcotaş. Nu o să pun răul în faţa binelui, aştept primăvara doar şi nu am de gând să rămân înţepenit cu gândul la iarna asta scurtă.
O iarnă care ne-a scuzat inactivitatea, dar ne-a dat liber la planuri de viitor, una din care oricum o să scăpăm curând cu toţii.
Iar în zilele cele însorite care se apropie, vreau să văd, de exemplu, sute de turişti înghesuiţi la poarta Castelului Corvinilor, cel chiar şi cu acoperişul zdrenţuit. Sute de vizitatori spun, nu mii, pentru că nu sunt exagerat de optimist, nu visez ca alţi hunedoreni la „Hunedoara, principala destinaţie turistică a Transilvaniei”. Probabil nici nu va fi vreodată aşa, dar sună bine, ca poveştile. Despre sutele de locuri noi de muncă şi investiţiile străine preconizate în Hunedoara încă nu-mi permit să vorbesc, e prea nejurnalistic ca să zic aşa, prea în afara realităţilor în care cred.
În Deva angajamentele au fost mai moderate. Nu ştiu de ce nu s-au gândit oamenii de aici la „Deva, principala destinaţie turistică a Transilvaniei” sau de ce nu au fost la fel de creativi ca hunedorenii la capitolul „să facem oraşul să strălucească precum soarele de pe cer”. Glumesc, bineînţeles. În ce priveşte reşedinţa de judeţ, nu mi-aş face griji faţă de viitorul ei apropiat. Cetatea doar a rămas în urmă cu scheletul de scânduri învechite care o îconjoară, desprinse parcă din şantierul de şindrile al meşterilor lui Manole. În rest, Deva e mai aproape de civilizaţie, chiar dacă nu se bate nimeni cu pumnul în piept pentru ea.
