Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu tare m-am plictisit de proşti şi de „talibanii” politici, indiferent de tabăra pe care o reprezintă.
De 23 de ani încoace, proştii s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Îi recunoşti uşor. Nu ştiu să scrie prea bine, dar au opinii. Habar n-au ce înseamnă administraţia publică locală sau centrală, dar emit păreri. Dacă îi întrebi, de exemplu, cam câţi consilieri locali sunt în oraşul lor, ridică din umeri. Să te ferească Dumnezeu să îi contrazici sau să ai altă părere decât a lor. Ţi-ai dat foc la valiză. De aceşti proşti se folosesc toţi oamenii politici şi bine fac. Am început să le dau dreptate. Cum să nu te foloseşti de el, când fraierul e mulţumit că i s-a strâns mâna şi a fost întrebat ce mai face? Ce fericit e prostul când primeşte o felicitare de ziua lui din partea unui om politic! Radiază, pur şi simplu! Ce mai contează că e călcat în picioare ceas de ceas, zi de zi, prin deciziile aberante pe care le ia conducătorul?! Important e că l-a băgat în seamă. Atunci bine! Proştii au întotdeauna ce au votat!
„Talibanul” politic e acela care se tăvăleşte în chinuri pentru cel căruia îi ţine partea. De cele mai multe ori nu primeşte nimic în schimb din partea celui pe care îl adoră, deşi i se promit multe. E isteric şi are multe păreri, idioate, desigur. Toţi ceilalţi sunt nişte idioţi că nu pot fi de acord cu el. „Talibanul” jigneşte, pentru că nu are argumente. Poceşte nume, strigă, sare şi la bătaie dacă e nevoie. E născut frustrat şi vede în idolul său tot ceea ce nu poate fi el. E specia cea mai periculoasă în campaniile electorale şi nu numai. E demn de milă, pentru că e cel folosit. De regulă, e cel care va fi cel mai dezamăgit, pentru că oamenii politici nu dau doi bani pe el şi, într-un final, îi va întoarce spatele.
Între proşti şi „talibani” există cei care profită – oamenii politici şi apropiaţii lor. Din păcate, cei care gândesc sunt din ce în ce mai puţini. Sunt sigură de un lucru – ei sunt cititorii noştri!
