În urmă cu fix 24 de ani, în data de 20 noiembrie 1989, începea al XIV-lea Congres al PCR. Avea să fie ultimul. Nicolae Ceaușescu a citit un raport timp de 6 ore. Îmi mai amintesc vag de acele zile. Chiar dacă în Europa de Est, rând pe rând, multe dintre țări își încheiau conturile cu neagra utopie numită comunism, omul de rând din România nu își imagina ce va urma. După nici o lună, la Timișoara au murit primii oameni. Împușcați! Naivi din fire, am crezut că s-a terminat cu structurile comuniste și securiste. La 24 de ani de la ultimul bal al lui Nicolae Ceaușescu, fantomele trecutului nu ne-au părăsit. De 24 de ani, doar un mandat România nu a fost condusă de reprezentanți ai fostelor structuri. Ion Iliescu a fost produsul nomenclaturii PCR, Traian Băsescu a fost reprezentant al României la Anvers între 1987 – 1989. Dacă mai adaug și faptul că Emil Constantinescu a fost membru al PCR, cu ceva funcție în Biroul Organizației de Bază (BOB, cum i se spunea), iată că după 24 de ani, noi nu am fost în stare să ne alegem un președinte care să nu fi fost membru al PCR. Cam trist pentru un popor care cerea scoaterea în afara legii a PCR. A meritat, oare?! Uneori, îmi spun că da, dar sunt și zile în care obrăznicia celor care ne conduc, indiferent cine au fost aceștia pe parcursul anilor, mă fac să cred că nu. Apoi, mă gândesc la conjudețeanul nostru, Ovidiu Nicolae Muntean, și la ceilalți 42 de români, împușcați în decembrie 1989, la Timișoara. Cadavrele lor au fost transportate la București, unde au fost arse și aruncate la o gură de canal din Popești Leordeni. Îmi trec repede gândurile negre. Mă tot întreb cum am fi trăit dacă familia Ceaușescu ar mai fi rămas și un an la conducerea României. Păcat doar că au murit peste 1.000 de români pentru ca acest lucru să fie posibil! În rest, suntem vinovați că am îndurat și că o facem în continuare! Am fi meritat altceva, poate! Cine mai știe?! Poate vom găsi un răspuns anul viitor, când sunt, din nou, alegeri prezidențiale.
A meritat, oare?!
