Din când în când, printre zornăitul de cătuşe de la DNA şi despărţiri siropoase, inundate în lacrimi, dintre nu ştiu ce manelist şi câte o rapandulă cu fusta cât o batistă, mai răzbate până la noi câte o ştire despre situaţia din Ucraina. O privim ca pe un fapt divers. Oameni care se împuşcă, civili care mor nevinovaţi, sărăcie, adică întreaga cohortă de nenorociri pe care o aduce un conflict armat. Şi trecem mai departe, cu multă uşurinţă.
Prea puţin ne interesează suferinţa altora, pentru că, nu-i aşa, suntem noi plini de ale noastre. Mulţi dintre noi îşi amintesc de aconflictul armat din Iugoslavia. A fost mult mai aproape de noi, şi nu s-a întâmplat nimic. Dar şi mai mulţi, se culcă liniştiţi de discursurile politicienilor iresponsabili: „Suntem în cea mai bună situaţie din punct de vedere al securităţii naţionale, din toată istoria modernă a României”.
Oare aşa să fie? Ieri, am citit cu multă îngrijorare o ştire aparent neînsemnată: „O unitate de reacţie a forţelor ruse din regiunea moldoveană Transnistria a efectuat un exerciţiu antiterorist”, a confirmat Comandamentul districtului de vest al armatei ruse, citat de agenţia Sputnik.
La prima vedere este o ştire normală. Asta-i treba oricărei armate, să se antreneze. Mai rău este când acest exerciţiu, această pregătire are loc pe teritoriul altui stat şi el a fost preestit de oamenii politici responsabili: „Rusia încearcă să recreeze frontierele celui de-al Doilea Război Mondial în Ucraina, iar după Ucraina va urma Republica Moldova, iar după Republica Moldova alte ţări”, a declarat preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite, imediat ce Rusia a invadat Crimeea. Şi uite că, din păcate, a avut dreptate.
În urmă cu mai bine de 20 de ani, am fost reporter de front în Transnistria, în conflictul armat din Basarabia. L-am cunoscut atunci şi pe defunctul general Lebed, cel care s-a urcat în elicopterul care nu trebuia şi care a declarat că dacă se enervează, ajunge la Bucureşti în maximum două zile. Cine ne poate garanta nouă că la comanda trupelor care fac acum manevre pe teritoriul transnistrean, nu se află un alt Lebed, pus de Putin, care este bântuit de aceleaşi gânduri.
Cu greu, oficialii români au recunoscut că Rusia a supus ţara noastră unor presiuni şi ameninţări uriaşe, atunci când s-a luat decizia instalării scutului antirachetă de la Deveselu.
Acum, o altă ştire vine să ne îngrijoreze şi mai tare: Întrebat dacă s-a luat decizia ca România să găzduiască inclusiv tehnică grea de luptă, generalul american Philip Breedlove a declarat: „Da, această decizie va fi anunţată foarte curând”.
Scut antirachetă. Tehnică grea de luptă. Avertismente ale unor lideri politici. Reintroducerea serviciului militar obligatoriu în Polonia şi Ţările Baltice. Semne de securitate, nu-i aşa?
Iar la noi, ne ungem cu mir pe cap ca să scăpăm de puşcărie şi habar nu avem câţi rezervişti sunt într-un judeţ, în caz de mobilizare. Şi peste toate, ţara complet blocată, pentru că de frica arestărilor fulminate, nimeni din administraţie, dintre cei ce au rămas nelegaţi, nu mai face şi nu mai semnează nimic.
