Discuţiile pe seama funcţionarilor publici sunt mai aprinse ca de obicei în ultimele două săptămâni. Mai mult chiar, în urmă cu vreo zece zile Guvernul a emis şi o ordonanţă de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Iniţial, mulţi jurişti din instituţii publice au spus că guvernanţii vor tăia „la sânge” posturi în administraţia centrală şi locală. În prima formă, ordonanţa Guvernului ar fi desfiinţat câteva sute de posturi numai în judeţul Hunedoara. Am ezitat în a publica ştirea (prea alarmistă), să se mai aşeze lucrurile, fiindcă la noi puţine legi rămân aşa cum par la prima lectură.
Un municipiu ca Deva (care are acum cam 600 de angajaţi la primărie) ar trebui să funcţioneze cu 150 de funcţionari, conform actului guvernamental. Ulterior, actul a fost reinterpretat în sensul că intră în discuţie doar aparatul de specialitate al primarului. Dar şi aşa la Primăria Deva sunt prea mulţi. Primarul are 214 oameni în loc de 150. Cei de la serviciul personal sunt de părere că legea îi obligă să nu aibă mai puţin de 150 de funcţionari, limitează pragul de jos nu pe cel de sus. Cu aşa interpretarea ordonanţa nu mai are nicio noimă. Guvernanţii au plecat de la ideea că avem prea multă ştăbărime prin birourile administraţiei locale.
Dan Stoian, administratorul public al judeţului, îmi spunea – legat de tema în cauză – că a fost nevoit să treacă pe la patru ghişee pentru a stinge un „rest” de 4 (patru) lei în contabilitate. Stoian crede că, da, sunt prea mulţi funcţionari şi aparatul de stat trebuie subţiat, dar cu creşterea semnificativă a lefurilor pentru cei care rămân. Mai puţini, dar buni şi mai bine plătiţi. (Hmm, vor rămâne în sistem competenţii? Nu piloşii? Acum, când fiecare instituţie e aproape ca o familie?)
Euro-parlamentarul Iuliu Winkler este pe malul opus în „legenda bugetarului obez” care e ţinut în spate cu mare efort de omul din privat. Nu burtosul e problema, ci statul slăbănog care produce foarte puţin. Winkler ne asigură că în oricare ţară occidentală din UE sunt mai mulţi funcţionari publici faţă de ce are România.
Aşa o fi numai că acolo ei nu se văd. Nu ajungi să dai nas-în-nas cu patru conţopişti pentru o chitanţă de, să zicem, patru euro.
Presimt că forfota pe seama funcţionarului public va duce la varianta: „Decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost”
