Nu am putut să văd știrile cu copilul omorât de câini, în București. O tragedie mult prea mare pentru mine, motiv pentru care am refuzat să mă uit.
Așa a revenit în actualitate problema numărul 1 pe care românii o cer rezolvată în toate sondajele de opinie. Ea e veche și vine din anii de sfârșit ai perioadei comuniste. Când Nicolae Ceaușescu a înnebunit cu demolările caselor, câinii din curțile celor mutați la bloc au rămas pe străzi. S-au înmulțit, normal. În Hunedoara și Deva, dar cred că e valabil pentru toată țara, mulți au ajuns pe la întreprinderi, unde oamenii le dădeau de mâncare. După 1990, au apărut și asociațiile pentru ocrotirea animalelor. S-au stors mulți bani și multe dintre ele chiar nu aveau niciun interes ca bietele patrupede să dispară de pe străzi. Ele din ce mai trăiau? Au fost și multe care și-au făcut bine treaba, dovadă că sunt câteva orașe în țară unde nu mai vezi câini pe străzi, fără ca să se recurgă la uciderea lor. Acolo și primarii au avut minte și, de ce nu, nevoie de voturi.
Mai există o problemă, pentru care sunt vinovați mulți dintre noi. În special, cei care locuiesc la case. În loc să își ducă animalele la castrat, preferă să arunce puiii în stradă. Degeaba sunt pe străzi mii de câini sterilizați. De acolo ar trebui să începem. Cu reguli clare și cu amenzi usturătoare. Apoi, da, câinii bolnavi și agresivi trebuie înlăturați. Pentru ceilalți, după ce au fost sterilizați, cred că s-ar putea găsi și soluții de genul, de exemplu, a unor cuști chiar și pe lângă blocuri. Să nu îmi spună cineva că ar strâmba din nas din acest motiv, pentru că vă reamintesc că aceia ce se trag din os domnesc sunt prea puțini în România. Moartea bietului copilaș e o tragedie. N-aș vrea să fiu în locul rudelor sale. Totuși, nu ne putem transforma în niște demenți iraționali. Nu știu care medic veterinar va pune în practică legea tocmai aprobată de Parlament. Din păcate, vom asista la scene oribile, când, de fapt, puteam evita totul, dacă nu era lăcomia prea mare!
