Nu pot spune cu certitudine dacă acum, în România, Justiţia este independentă. Cert este că douăzeci de ani după căderea dictaturii, ea a fost permanent, de facto, fată în casă la politicieni. Aşa au prins magistraţii ajunşi în democraţie după un stagiu mai lung sau mai scurt de practică ante-decembristă. Aşa s-a transmis în mulţi din cei ajunşi ulterior în sistem. Nimic neobişnuit, atâta doar că în loc de primul-secretar, acum sunau alţii, aleşi sau realeşi din patru în patru ani. Dincolo de asta, toată lumea de acord: Sus anticorupţia ! Să nu ajungem la ea.
Că a fost presiune mare din partea UE, sau că războiul Băsescu – USL a rupt nişte hăţuri, se întâmplă că de circa 12 luni, pentru prima dată, s-a văzut o separare a puterilor în stat care priveşte şi puterea judecătorească. Proba separării puterilor între Legislativ şi Executiv am avut-o deja la momentul lăsării la vatră a guvernului MRU. Ca trezită dintr-un somn adânc, Justiţia Română s-a emancipat brusc şi a început să condamne definitiv acolo unde acum 10 ani numai gândul la asta era sacrilegiu curat. Dupa trimiterea la celulă a lui Adrian Năstase, asistăm la un al doilea seism de proporţii resimţit de sistem. Un fost senator PSD, Cătălin Voicu, şi un fost judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Florin Costiniu, au fost condamnaţi definitiv şi irevocabil de instanţa supremă într-un dosar mare de corupţie.
Condamnarea lotului Voicu la pedepse mai mari decat cele iniţiale este una din dovezile că tentativele de readucere în lesă a Justiţiei, în ansamblul ei, au eşuat deocamdată. Este tot un precedent şi faptul că o putere politică, în speţă USL, guvernează doar până la uşa tribunalului, cel puţin cea care permite intrarea la Înalta Curte. De aici, toată zvârcolirea, de aici panica că prin vidul de putere al actualei guvernări vis-à-vis de Justiţie, sunt absorbiţi spre penitenciar cei a căror imunitate nu a mai putut fi garantată.
Ca percepţie, ultimele prestaţii ale Justiţiei sunt încurajatoare pentru contribuabil. Dată fiind conjunctura, putem să spunem că, iată, Doamna legată la ochi trăieşte şi ea primăvara de la Praga, atunci când în Cehoslovacia anului 1968 libertăţile cetăţeneşti au fost câştigate vremelnic înaintea invaziei sovietice. În cazul Justiţiei Româneşti din 2013 rămâne să vedem cine riscă să îşi asume rolul sinistru avut de tancurile T34 acum 45 de ani la cehi. Pentru că azi o hotărâre perversă de Guvern, sau o lege strâmbă votată în Parlament pot lovi în independenţa Justiţie mai tare ca obuzul.
