Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu, căruia unii îi spun nejustificat „şeful statului”, a avut o sclipire, un moment de reverie în care s-a simţit „bărbat de stat”! Probabil se şi vedea cu peste un milion de oameni în stradă aclamându-l pentru felul în care i-a tras-o lui Putin. Cum liderul de la Kremlin nici nu l-a băgat în seamă, şi nici liderii europeni, nord-atlantici, nici măcar… licuriciul mare, Obama, preşedintele ilegitim al României părea păduchele de lemn la trântă cu şarpele Boa…A ratat a „n”-a oară şansa de a fi „bărbat de stat”!
De altfel, cam demult noi nu ne putem lăuda că am fost conduşi de vreun „bărbat de stat” veritabil! Deşi, pe vremea când lingea alte blide, Ion Cristoiu pronunţa sintagma la adresa lui Adrian Năstase! Atât de bărbat, că iată-l puşcăriaş cu repetiţie…Se spune că „bărbat de stat” ar fi un Om prob, cu doctrină, cu competenţe, cu idealuri, cu proiecte, cu programe…Dar, în absenţa acestor calităţi, ce vedem noi evoluând pe scena teatrului poltic românesc? Nişte inşi care nici măcar „oameni politici”, politicieni adică, nu sunt! Ci doar nişte politicianişti fără doctrină, fără onoare, care mimează, abili, demagogi, corupţi, orientaţi spre putere, spre ciolan, spre interese imediate, personale şi/sau de grup!
Mereu, unul sau altul, ratează momentul, şansa de a deveni, de a acţiona, de a se manifesta ca bărbat de stat! Cel mai ilustrativ nu este cazul lui Băsescu, el find un politicianist cu termenul expirat. În schimb, omul care a ratat cel mai favorabil moment de a câştiga un titlu de mare bărbat de stat este Victor Ponta! Ştiu că multora nu le va conveni, dar dacă Ponta nu se speria de bileţelul în 11 puncte primit de la Barroso, şi venea acasă făcând ceea ce începuse, ar fi devenit „Bărbat de Stat”! Sigur, ar fi vuit, hulit şi troznit Macoveica şi toţi băsiştii! S-ar fi bosumflat senior Barroso, Frau Merkel şi toţi europenii, dar nimeni nu i-ar fi luat beregăţile lui Ponta! Iar românii ar fi fost mai ocoşi cu Ponta înfruntându-i decât cu Ponta tăindu-şi unghiile disciplinat…
…Şi Preaferictul Daniel, Patriarhul BOR a ratat şansa de a fi cu adevărat fericitul şi veneratul conducător al României ortodoxe în momentul în care nu şi-a retras candidatura la înaltul scaun în favoarea lui Barolomeu Anania! Mitropolitul Clujului i-ar fi cedat locul destul de repede actualului manager al BOR, pe cale naturală…
…La moartea lui Carol Întâiul, pe măsuţa de la căpătâiul patului său se afla un pezmet-biscuit, din hrana soldaţilor săi, şi un pahar cu apă de izvor! Dar, ce mare Bărbat de Stat a fost!…