„Cădere liberă” este un titlu întâlnit pe afişul unui film american şi pe o carte a lui Grigore Zanc. Filmul, produs în 1993, în regia lui Joel Schumacher, ni l-a readus pe uriaşul actor Michael Douglas…Cartea a fost tipărită la Editura Dacia, în 1978. Coincidenţă doar. De titluri. Altă legătură, nu! Altă precizare, pentru anti-pesedişti. Aici nu vorbim despre politicianul PDSR Grigore Zanc, fost prefect de Cluj, fost ministru al Culturii, fost senator…Ci de lectorul universitar Grigore Zanc, „de-al nostru, de la Filozofie, din Cluj”. Cum mi l-a prezentat Aurel Oargă, fost ziarist la Unirea Alba Iulia, Dumnezeu să-l odihnească! La o bere, la „Cireşica”. Pe faleza de la Neptun, priponită taman în portiţa Casei de Odihnă a Scriitorilor, unde autorul se afla. (Nu localul celebru datorită clientului său de vacanţă Traian Băsescu. Ci grădiniţa cochetă, cu o baracă minusculă de lemn, în care se gătea, de fapt se frigeau fleici, peşti aduşi de clienţi de la o cherhana, mici, şi un bar; vreo 10 mese, una mai la umbră, cu 12 scaune, în fruntea căreia prezida, prin statură, voce şi râs sănătos, marele blond Fănuş Neagu. De multe ori, veri la rând, am văzut şi m-a fascinat… tabloul. S-a păstrat doar numele restaurantului select de azi).
Grigore Zanc aştepta cu vizibilă satisfacţie să ajungă la Budapesta, unde i s-a tradus cartea, la mai puţin de un an de la apariţie… Cartea a creat o aură de disidenţă autorului, şi acesta a devenit repede cunoscut, şi inclus în pleiada scriitorilor „optzecişti”, scos mai nou…Probabil din cauza că e pesedist…Atunci, pus în discuţie „la partid” pentru curajul de a atrage atenţia aspra pericolului de …cădere liberă, cum vom citi imediat, iar acum ascuns publicului pentru că „nu e de dreapta”…Mai grav, „disidenţa” a fost…comisă, culmea!, tocmai de „tovarăşu prim”! Care, într-o şedinţă în care se analiza sancţionarea unor tovarăşi, s-a trezit spunând ce credea, nu ce trebuia:”Cred că e timpul să bată un vânt al competenţei care să-i clatine pe toţi neaveniţii din scaunele lor; e timpul să-i preţuim pe oameni după ceea ce ce ştiu, pot şi vor să facă, iar nu după sonoritatea vorbelor, meritele bunicilor sau forma uneltelor mânuite de ei; cred că trebuie renunţat la tot felul de de cârji pentru sprijinirea mediocrităţii, lăsându-i pe oameni să-şi dobândească locul cuvenit prin propriile lor forţe, să aibă şi să-şi valideze fiecare şansa înălţării sau a căderii libere”.
Căderea liberă o trăim! Suntem în an electoral. Ar fi bine ca spusele unui scriitor, încă înainte de 1980, să prindă ecou măcar din 2014 încolo!…
Pixul negru. „Cădere liberă” – poveste veche…
