Acesta este mesajul piesei „Gicondele” prezentată, duminică, la Deva, de Teatrul „Ariel” din Râmnicu Vâlcea. Un spectacol de avangardă, care îl ajută pe spectator să-şi facă o idee despre capodopera artistică, despre destinul ei şi, mai ales, despre lupta cu kitsch-ul
O familie de Gioconde, obosite de surâsuri forţate şi de statutul de capodoperă, evadează din muzeu şi se confruntă cu realitatea unei lumi într-o perpetuă schimbare.
Dar sub surâsul Giocondei se ascunde fiecare din noi. Pentru că fiecare dintre noi este o capodoperă în pericol.
Jumătate educaţie, jumătate entertainment
Pornind de la capodopera lui Leonardo da Vinci, piesa „Giocondele” tratează capodopera de artă – trecând cu umor prin marile curente de pictură, dar şi femeia cu titlu de capodoperă, făcând trimitere la celebritatea fiecăruia dintre noi.
Spectacolul are un text bine gândit – pe alocuri ironic, dar grav, îndemnând la reflexie, care tatează condiţia artei şi a artistului în competiţie cu istoria şi timpul, pe un ton relaxat, spiritual şi într-o formulă de joc liberă de convenţii, apreciată ca inovatoare.
Ludic, vizual şi teatral. Nu informaţii aride, seci, abstracte şi nici concepte rostite cu emfază pe scenă – ci imagini şi situaţii dramatice, limbaj teatral autentic, prin care se încheagă principalele momente din evoluţia teoriilor estetice. În plus, bucurie şi relaxare intelectuală, atunci când publicul recunoaşte tabloul, pictorul, manifestul. O reprezentaţie veselă şi din cale afară de inteligentă – jumătate educaţie, jumătate entertainment.
„Giocondele” e o piesă despre capodopera ca artă dar şi ca operă a creaţiei: Omul – simbolizat prin spectator, care este implicat direct. Dar este, în acelaşi timp, şi un semnal – în ideea de ocrotire a tuturor creaţiilor şi creatorilor atunci când Arta pare că este lăsată să moară, se sinucide, este agresată, ignorată sau chiar ucisă.
Spectacolul a avut premiera în 2004. A participat la numeroase festivaluri de teatru şi a fost prezentat pe mai multe scene din Europa, fiind bine primit de critică şi de public.
„Am folosit această ocazie pentru a-l juca în mai multe limbi – în franceză, engleză, în română şi în italiană. Uneori, chiar am amestecat cuvintele şi expresiile dintr-o limbă într-alta”, a explicat regizorul piesei, Doina Migleczi.