[box border=”full”] Ştirea: Senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu a primit din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, o scrisoare de mulţumire. Asta, după ce senatorul Vochiţoiu a avut o atitudine de sprijin a Bisericii ortodoxe, în Parlament. În cele ce urmează încercăm să redăm succesiunea de evenimente şi trăiri profund umane care au dus la apariţia preţiosului document, aşa cum au fost ele înregistrate de camerele ascunse ale unei televiziuni tip garsonieră. De aici până la pamflet nu mai este decât un pas.[/box]
La tăţi ni-i greu
Ora 17.05, sediul Patriarhiei
Preafericitul Daniel stă pe gânduri. Un fotoliu somptuos îi absoarbe lacom silueta. „Ce lume rea! Ce lume rea pe lumea asta !!”
Se întinde spre măsuţa de cristal şi sună dintr-un clopoţel de argint. „Unde e dulceaţa mea de cireşe negre?!” Musul popesc iese cu spatele să îndeplinească porunca.
„E rea de tot lumea asta. Mă atacă. Se leagă de bisericuţa noastră! O să-i afurisesc pe toţi. Dărâm Catedrala Neamului pe ei. Doamne, iartă-mă !”. Se ridică iritat şi formează un număr la mobil. „Alo, Şurubescule, ai terminat treaba? Hai, mă, că vine Potopul! Trimit mâine un băiat s-o ia. Pace ţie!”. Se plimbă câţiva paşi. „Degeaba e X5, se strică şi astea”.
Apucă telecomanda şi-i dă viaţă plasmei de 5×6 metri aninată sub o icoană. Absolut din întâmplare nimereşte pe OTV-varianta indoor. Şi, subit, faţa patriarhului se luminează. Ochii încep să-i scânteieze ca la pisici în reflexiile ecranului. În scrumiera de marmură fumul havannei începe să împletească acatiste.
Cinemateca: Cel rău, cel urât (cel bun nu a primit rol)
Ora 16.35. sediul Parlamentului
Senatorul Haralambie Vochiţoiu mătură la pas în sus şi-n jos podeaua Parlamentului. Face un semn amabil-insinuant spre colega Firea. Aceasta îi dă elegant ignore. „Scorpie!”. Lăuntric, senatorul este evident zbuciumat. „Ce să spun? Ce să le spun?! Îmi trebuie un discurs-mineriadă care să mă scoată în faţă”.
Trece pe lângă o ţîşnitoare de interior. „Ce prostie să fac tam-tam cu ieftinirea apei în Vale. Acum trebuie să demonstrez că nu sunt hoţ. Şi e greu. Fir-ar să fie Costel cu apometrele lui cu tot”. O idee începe să-i surâdă cu gura ştirbă. „ Dar dacă mă fac eu puţin frate cu dracu’? Bag un spici cu mandă. Dau în cei mici şi mulţi ca să-l apăr pe ăla mare. O raritate în democraţie. A mai încercat şi Miron pe vremuri, dar el a greşit că a dat cu bâta. Asta e!”. Apucă o coală şi pe un pervaz înalt începe să zgârie hârtia înfrigurat: “Domnule Preşedinte, Stimaţi colegi, Asistăm în această perioadă la atacuri fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Nu contează numele persoanelor şi nici partidul sau alianţa din care fac parte, pentru că, dacă le pronunţăm, îi facem oameni. Şi ei nu sunt. Ei sunt Satana ajuns în Parlamentul României…”.
Scris rapid, ca şoptit de o forţă supranaturală, nu neaparat divină, speech-ul e gata. “Oare unde e Diaconescu cu camera? Sper să mă prindă în chip”. Cu pas sigur, demnitarul întră în sala de şedinţe.
Haralambie Vochiţoiu, sfânt de rit nou
Ora 17.43, sediul Patriarhiei
“…sunt Satana ajuns în Parlamentul României”.
Preafericitul ascultă în beatitudine. “Cine e ăsta? Cine, mă, e ăsta?! Le zice ca din Scriptură. Aia pentru studii medii. Să am 100 ca el în Parlament aş face din cutia milei simbol naţional şi paragraf în Constituţie”. Sună pe direct la Personal. “Cuvioase, mută urgent pe OTV de interior şi spune-mi cine e ăla de cuvântă în Parlament. Vochiţoiu? Haralambie Vochiţoiu. Cuvioase faci o epistolă de mulţumire de gradul 8 către senatorul ăsta. Ştii tu, bagi cu libertatea religioasă, sprijin financiar şi efortul nostru ca să fie bine. Şi mă semnezi. Dai scrisoarea lui Dandanache, da mă, ăla de la Poştă, să o ducă azi la Senat. Lipeşte-i-o de veston că ăsta le pierde pe toate. Şi, cuvioase, urgent, că-ţi bag impozit !”
Mulţumit de lucrare, preafericitul se scufundă în fotoliu. Molfăind lent cireşele negre din dulceaţă, patriarhul îşi mângâie bogăţia bărbii: “Vochiţioiu. Haralambie Vochiţoiu. Hmmm ! Îl fac sfânt !” Scapă discret de un sâmbure refugiat în dulceaţă. “Sper să-i ajungă!”
