Aparţinătorii unei femei din Petroşani care a avut neşansa să se îmbolnăvească de o cumplită afecţiune au aflat pe pielea lor ce înseamnă umilinţa atunci când nu îţi ceri altceva decât un drept legal. Au intenţionat doar să schimbe gradul de handicap al femeii, pentru a beneficia de însoţitor, dar li s-a spus că „este prea devreme”. Soarta a făcut ca, la numai o zi după ce medicul în cauză să refuze – verbal – revizuirea dosarului, pacienta să moară, viaţa demonstrând cât se poate de cinic că boala chiar se agravase!
E grav când te joci de-a Dumnezeu, când tai şi spânzuri doar din plăcerea de a demonstra – probabil – cine „face cărţile”! Aşa a părut, cel puţin, medicul care, săptămâna trecută s-a aflat la Petroşani pentru evaluarea şi reevaluarea persoanelor cu handicap. La el au fost şi aparţinătorii Aureliei Szasz, de 62 de ani, care a avut neşansa să se îmbolnăvească de o cumplită afecţiune – neoplasm col uterin – pentru care a fost încadrată, la începutul lunii aprilie a.c., în gradul 2 de handicap, fără însoţitor. Cu o serie de alte afecţiuni, chiar dacă nu la fel de grave, starea de sănătate a femeii s-a agravat între timp. În plus, Aurelia Szasz a suferit, în 17 aprilie, pe lângă afecţiunea de bază şi un accident vascular cerebral care a pus-o la pământ. Practic, nu mai putea nici măcar să se ridice din pat, nu putea vorbi, nu putea mânca singură şi, la recomandarea medicului, după externarea din spital, familia acesteia a încercat o revizuire a dosarului pentru a putea beneficia de însoţitor. Cu un dosar care cuprindea toate actele necesare, de la cele medicale doveditoare la ancheta socială, rudele femeii s-au prezentat la comisia de reevaluare, la Petroşani. Aici au aflat că biletul de externare din spital nu are parafa medicului specialist, aşa că dosarul le-a fost pus cât se poate de sec în braţe de medicul prezent la Petroşani pe motiv că „oricine putea să-l scrie. Chiar şi portarul” şi că, oricum „e prea devreme pentru o revizuire”, pentru că nu trecuse încă un an de la stabilirea gradului de handicap. Că, până la urmă, ce demonstrează că starea de sănătate a pacientei s-a agravat?!
A murit fără să i se facă dreptate!
Pe de altă parte, Ionela Lazăr, purtător de cuvânt al DGASPC Hunedoara, a explicat că nu există decât un termen orientativ de revizuire a dosarului, dar beneficiarul sau aparţinătorii acestuia pot oricând să ceară schimbarea gradului de handicap, dacă consideră că boala s-a agravat, urmând ca ulterior să fie analizată cererea. Şi, chiar în cazul unui refuz scris, se poate formula contestaţie. Cât priveşte parafa medicului specialist, aceasta este absolut necesară conform legislaţiei, dar se puteau găsi şi alte variante de explicare a acestui aspect, ce putea fi remediat chiar şi în aceeaşi zi, până la urmă, credem noi! Viaţa şi-a demonstrat cinismul şi, dacă medicul în cauză şi-a arătat probabil scepticismul în privinţa agravării stării de sănătate a Aureliei Szasz, „demonstraţia” a venit mai repede decât şi-ar fi dorit oricine. După numai o zi, femeia s-a stins, iar duminică a fost îngropată. Chiar dacă pentru aceasta nu se mai poate face nimic, am decis, totuşi, să relatăm acest caz pentru a-i ajuta, poate, pe alţi bolnavi aflaţi într-o situaţie similară.
Stimaţi medici ai comisiei de handicap, fiţi OAMENI !