[box border=”full”]Ştirea:
Ceauşeştii au fost ciuruiţi cu plumb la Târgovişte pentru că tânăra democraţie originală a lui Ion Iliescu nu descoperise încă Garda de Mediu. Acum e altceva. Avem Garda care asigură o intoxicaţie mortală cu plumb fără violenţă, mai puţin dureroasă, dar la fel de eficientă. Alte vremuri… Dacă ar fi beneficiat de serviciile Gărzii de Mediu, „Odiosul” şi „Sinistra” scăpau şi de mascarada aia de proces care a făcut justiţia română de râsul lumii. Gardienii (temnicerii, ar fi mai corect spus) Mediului le-ar fi întocmit (cel mult) un proces verbal de contravenţie pentru genocid. Plăteau amenda (jumătate din minim, probabil) şi ar fi revenit vii în sondaje. Nu ca acum, post mortem… dar tot pe primul loc la intenţia de vot. Din păcate pentru ei şi pentru nostalgici, pe atunci nu se inventase Garda de Mediu, n-a fost să fie… [/box]
Acum e altceva. Acum avem Gardă de protecţie pentru traficanţii de deşeuri periculoase, pentru interlopii care mută de colo-colo pe plaiurile judeţene rămăşiţe de plumb şi acid sulfuric. Avem Gardă de protecţie pentru politicienii care mută autostrada de pe traseul ei peste terenurile lor până când statul va trece cu despăgubiri şi pe la ei prin conturi. Avem Gardă de protecţie pentru firmele aleşilor „buni” şi Gardă de tortură pentru afaceriştii neruşinaţi care nu cotizează… Ce s-o mai lungim – avem Garda de Mediu.
Oamenii şoareci. Iarăşi ei la telejurnal şi la caşcaval
La Garda de Mediu „telefonul verde” e roşu pentru că singurele sesizări demne de luat în seamă sunt cele de la partid. Aşa au scos temnicerii mediului din puţul gândirii o populaţie de lilieci (şoareci zburători nu „scumpini”, „mălini”) cu care să devieze traseul autostrăzii peste terenurile cumpărate cu scopul exproprierii de deputatul Moş Ţeapă. Ca de la bolşevic la bolşevic, discuţia dintre şeful Gărzii şi Moş Ţeapă ar fi putut decurge astfel.
Moş Ţeapă: Pă cuvântu’ mieu… Poate am uitat să omit că-s şi hoţ… Dacă nu-mi bagi pământul sub autostradă, la expropriere, te trimit înapoi la judeţeana de fotbal… Ca pe vremuri la judeţeana de partid… Te-am pus acolo că ziceai că te pricepi la blaturi, nu la Mediu. Grijă mare…
Sever B., temnicer de mediu: Şefu’, la blaturi sunt în Mediul meu. Am pus momeala: şoarecii zburători. Cursa-i pusă, ecologiştii muşcă momeala, da’ caşcavalu’ e a dumitale. Ei protestează, se mută drumu’ tării pe tarlaua matale şi noi ne mirăm câtă forţă are societatea civilă în guvernarea PSD.
O poveste nu departe de adevăr
Când a intrat cu maşina în service ziceai că trage după el furnalul tinereţii lui de activist PCR în vizită de lucru la combinat. Limuzina temnicerului de mediu fumega precum o locomotivă pe cărbuni la supra sarcină, gata să-şi dea duhul ei de fumător înrăit. „Îi varză!” – zice Sever B., temnicerul de mediu care a învăţat să gândească în termeni ecologişti. „Poate ar trebui să scap de ea, s-o vând. Nu cred că mai poate fi reparată. Totuşi nu mă-ndur… ne leagă amintiri… Prima „atenţie” pe care am primit-o ca şef de Gardă… Înţelegi ce vreau să spun? „Magneţii” din Hunedoara, mult înainte să se ştie de Dosarul Hidra. E, ca să zic aşa, ca o carte de vizită pe roţi. Te uiţi la ea şi îţi dai seama că numărătoarea e de-aici în sus… Înţelegi ce vreau să spun? Aşadar, o vreau ca nouă până mâine, domnule Mecanic”, adaugă temnicerul pe un ton prietenos şi totuşi autoritar. Meşterul se scarpină cu cheia franceză pe şira spinării şi protestează, timid, că-i mult de lucru, timpul e prea scurt, are şi alte comenzi venite „tot de sus”, piesele sunt greu de găsit… El are toată bunăvoinţa, e dispus, la o adică, să o repare gratis, doar că nu peste noapte. „Aşa deci, pe gratis „la o adică”… Ascultă, bă, Neam de Manivelă! (apoi, puţin uimit) Bă, ţie chiar ţi-a trecut prin scăfârlie să-mi iei bani pe reparaţii? Mie? Ei las’ că mai vorbim noi… Foarte curând… Mâine! Maşina n-o mai las aici. Vezi petele astea de ulei la tine în atelier? (arată cu degetul cum se scurge un lichid vâscos din maşina lui) Poluează. Asta e infracţiune, nu scapi doar c-o amendă… Înţelegi ce vreau să spun? Te închid şi pun lacătul pe şandramaua asta”, zise sentenţios temnicerul şef de la mediu în timp ce părăsea garajul învăluit în nori de fum despre care „Neam de Manivelă” avea să spună cu groază că miroseau ciudat a sconcs şi pucioasă.
Epilog
În ciuda aşteptărilor, povestea s-a stins într-un final fericit. După discuţiile lămuritoare de a doua zi „Neam de Manivelă” a redevenit onorabilul „Domn Mecanic”. Meşterul a explicat că de ce să facă el dintr-o maşină stricată una „ca nouă” când poate preda la cheie una nouă de-a binelea şi că doar nepriceperea lui la înşurubatul vorbelor a făcut să se înţeleagă altceva. Stângăciile de vorbire l-au mai costat câteva mii, dar a rămas cu garajul. Şi cu prietenia temnicerului şef de la mediu care a promis să nu mai facă nici un schimb de ulei în altă parte. Asta înseamnă să-ţi câştigi clientul pe viaţă…