Turneul Open de şah general „Trofeul Cetăţii” 2014 a fost câştigat de Maestrul Internaţional Andrei Nestor Cioară din Ploieşti.
51 de sahişti din întreaga ţară între care 5 Maeştri Internaţionali (MI) au participat la cea de-a XXVI-a ediţie a Turneului Open de şah general „Trofeul Cetăţii” 2014 – una dintre cele mai longevive competiţii din ţară – care s-a disputat întreaga săptămână trecută la Deva.
Podium greu
La capătul celor 9 runde disputate în cele 7 zile de concurs marele premiu al Turneului Open de şah general „Trofeul Cetăţii” 2014 a fost câştigat de Maestrul Internaţional Andrei Nestor Cioară (foto, 43 de ani) legitimat la CS Universitatea Ploieşti care a acumulat 7,5 puncte.
Cioară nu a pierdut nicio partidă la „Trofeul Cetăţii” 2014 (6 victorii şi 3 remize cu Dan Bogdan, Codruţ Florescu şi Iuliu Hegeduş).
Locul doi a fost ocupat de Adrian Marian Petrişor (CS Şah Club Oltenia Craiova) – învingătorul de anul trecut la „Trofeul Cetăţii” – iar pe locul 3 s-a clasat Dan Bogdan (CS Sîntandrei Timiş), ambii Maeştrii Internaţionali cu câte 7 puncte – departajare prin PUCHOLTZ Mediu.
Cel mai bine clasat şahist devean a fost Maestru Internaţional Codruţ Florescu (Clubul de Şah Deva), locul 4 cu 6,5 puncte şi care s-a impus în Turneul Blitz.
„Trofeul Cetăţii din acest an a fost o competiţie reuşită. Sunt mulţumit că faţă de ediţia de anul trecut acum am reuşit să dublăm numărul participanţilor şi bugetul de premii. Însă, privind în viitor mă tem că fără susţinerea autorităţilor locale şi judeţene nu vom mai putea organiza Trofeul Cetăţii ceea ce ar fi o mare pierdere pentru întreaga suflare şahistică din România”, a punctat Ovidiu Morar preşedintele Clubului de Şah Deva organizatorul Turneului Open de şah general „Trofeul Cetăţii” care în acest an a avut un buget de premii în valoare de 10.000 lei.
Ceilalţi câştigătorii pe categorii
Ionuţ Alexandru Fulger (ACS Şah Chindia Târgovişte) a fost cel mai bun dintre şahişti juniori sub 20 de ani. Cosmin Tătăruş (Clubul de Şah Deva) a fost primul la ELO sub 2200 iar Mihai Băcilă (Clubul de Şah Deva) la ELO sub 1800. Mihai Călugăr (Clubul de Şah Deva) la „Veterani peste 60 ani”. Turneul rezervat copiilor care s-a disputat miercuri 16 iulie şi la care au participat 59 de concurenţi a fost câştigat de David Datcu Goiceanu (foto mic, 14 ani, CS Muncitorul Reşiţa).
[box border=”full”]
Cifra
2.000
lei a fost premiul cel mare acordat la Turneului Open de şah general „Trofeul Cetăţii” 2014
[/box]