8.8 C
Deva
luni, septembrie 16, 2024

Dezvoltarea rețelei de infrastructură, prioritară la Crișcior

 

Și în acest an, administrația din comuna zărăndeană pune un accent deosebit pe creșterea gradului de confort al locuitorilor prin diferite modernizări

primar-criscior

 

Administrația publică locală din comuna hunedoreană Crișcior este recunoscută pentru abilitatea cu care reușește să implementeze proiecte de dezvoltare a așezării, care sunt finanțate din fonduri europene sau guvernamentale.

Drumuri asfaltate

Și în acest an cei care diriguiesc destinele acestei pitorești localități din Țara Zarandului nu și-au uitat bunul obicei de a accesa fonduri externe și își propun să dezvolte, cu acești bani, rețeaua de infrastructură din comună. “O bună parte a drumurilor este reabilitată, și mi se pare normal acest lucru. Am încercat să explic cetățenilor că ponderea drumurilor neasfaltate, în timp, este din ce în ce mai mică, iar aceștia cunosc acest aspect. Cu siguranță că pe noul Plan Național pentru Dezvoltarea Rurală (PNDR) vom depune un nou proiect, pe care vă asigur, din experiența acumulată până acum în domeniul accesării de fonduri, îl vom și câștiga, iar comuna Crișcior se va putea mândri că va fi una dintre puținele localități rurale din țară ce va avea toate drumurile asfaltate. Rămân perserverent, alături de colegii mei, în ceea ce privește accesarea de finanțări europene sau guvernamentale și mă voi bate pentru orice leu pe care îl pot aduce în localitatea noastră, pentru dezvoltarea ei, inclusiv la capitolul drumuri, și mă bucur că și concetățenii mei au înțeles acest lucru, confirmarea celor spuse văzându-se la vot ”, a declarat Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei Crișcior.

Apă și canalizare

Din păcate, și în Crișcior, ca în mai multe localități rurale, nu doar din județul Hunedoara, ci din întreaga țară, sunt probleme cu rețele de alimentare cu apă și de canalizare. Primarul Ovidiu Ilie Furdui este conștient de acest lucru, dar rămâne optimist în ceea ce privește modernizarea și dezvoltarea acestei importante componente a rețelei de infrastructură din localitatea pe care o administrează. “Există o deficiență la aceste rețele, deși acolo unde am asfaltat străzile, am reușit, de această dată din fonduri proprii, să refacem canalizarea. Această rețea, pe Masterplanul de Mediu, va fi reabilitată, în toată comuna, în acest an, într-o proporție de 70%. Pe viitor, tot pe acest, va fi inclus, pentru modernizare, și satul Zdrapți, Aici o parte a așezării are apă curentă, dar canalizare nu există. Vreau ca fiecare cetățean al comunei Crișcior să beneficieze de aceste utilități, adică apă curentă în gospodărie și racordarea la rețeaua de canalizare. Repet, personal simt aprecierea concetățenilor mei pentru ceea ce fac, împreună cu echipa din Primărie, și am și o mare mulțumire sufletească pentru aceste realizări. Iar aceste stări te fac să încerci să faci mai mult pentru comunitatea din care faci parte, iar eu voi continua tot pe această linie ”, a mai spus Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei Crișcior.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/