12 C
Deva
sâmbătă, septembrie 14, 2024

Lucrări în folosul comunităţii la Toteşti

Primarul comunei, Tiberiu Pasconi, a vorbit, în cadrul emisiunii „De prin sate adunate…” de la HUNEDOARA TV de implicarea administraţiei locale în rezolvarea problemelor ridicate de locuitorii acestei pitoreşti aşezări din Ţara Haţegului

totesti-primar

Rezolvarea unor probleme ce ţin de viaţa socială, cu toate componentele sale, cât şi creşterea gradului de confort al locuitorilor, a devenit o prioritate pentru mulţi dintree primarii aşezărilor rurale hunedorene.

Sprijin pentru biserici

O astfel de aplecare asupra aspectelor mai sus menţionate am întâlnit şi în Toteşti, o frumoasă comună din Ţara Haţegului. „În fiecare dintre cele patru sate ale comunei avem cel puţin o biserică ortodoxă şi una neoprotestantă, iar în două dintre aceste aşezări sunt chiar trei lăcaşe de cult, pe care le-am sprijinit în limita posibilităţilor. În reea, de exemplu, de când sunt în fruntea primăriei, am reabilitat în întregime biserica ortodoxă şi, de comun acord cu enoriaşii din acest sat, care au contribuit cel mai mult, am început construirea unei case parohiale, operaţiune care se apropie de finalizare. Tot la Reea am ajutat şi la reabilitarea bisericii penticostale. În Păclişa, lăcaşele de cult neoprotestante sunt în stare bună, iar la biserica ortodoxă a fost nevoie doar de mici reparaţii curente, care au fost făcute cu sprijinul Consiliului Local. La Cârneşti biserica ortodoxă a fost consolidată în urmă cu câţiva ani, iar casa parohială, deşi mai este ceva de pus la punct la ea, este locuibilă. În Toteşti, în ultimii cinci ani, de când sunt primar, am ajutat, de câte ori am fost solicitaţi, fiecare biserică. În momentul de faţă se lucrează la reabilitarea bisericii ortodoxe din centrul de comună, o lucrare amplă şi complexă, care include nu doar înlocuirea sau modernizarea unor elemente uzuale de construcţie, ci şi refacerea picturilor. Sperăm ca în decursul anului viitor să finalizăm lucrările şi să sfinţim, aşa cum se obişnuieşte, această biserică”, a declarat Tiberiu Pasconi, primarul comunei Toteşti, în cadrul emisiunii „De prin sate adunate…”, difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV.  

Creşterea gradului de confort al locuitorilor

O altă preocupare a primarului din Toteşti este şi creşterea gradului de confort al concetăţenilor săi. „În comună, în urmă cu vreo 15 ani, foştii primari au început diferite demersuri pentru introducerea gazului metan, dar, din motive pe care nu le cunosc, aceste acţiuni au încetat. În acest moment avem întocmit un studiu de fezabilitate pentru introducerea reţelei de alimentare cu gaz metan, în cadrul unui proiect comun cu localităţile Densuş şi Râu de Mori. Noi vom plăti studiul de fezabilitate şi, în colaborare cu distribuitorul de gaz metan, vom încerca să depunem un proiect în acest sens, care ar beneficia de fonduri europene. Cred că este un mic pas înainte în aeastă privinţă, scopul final al acestei acţiuni, dar şi a altora, fiind creşterea gradului de confort al concetăţenilor noştri, cărora le doresc mulţi ani cu bucurii şi realizări în toate domeniile şi sărbători fericite şi îmbelşugate alături de cei dragi”, a mai spus Tiberiu Pasconi, primarul din  Toteşti.  

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/