Modernizarea primăriei, prevăzută a fi finalizată la sfârşitul anului, va fi gata luna viitoare, odată cu investiţiile prevăzute în proiectul integrat
Vara aceasta s-a dovedit a fi una extrem de fructuoasă pentru reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna hunedoreană Răchitova.
În grafic
În localitatea din Ţara Haţegului se află în derulare două proiecte de mare anvergură, ambele beneficiind de finanţare europeană. Unul dintre acestea este cel legat de implementarea un proiect integrat, depus pe măsura 322, cea intitulată “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, care se apropie de finalizare. “Referitor la acest proiect, pot spune că lucrările sunt în graphic şi vor fi terminate, conform contractului, în cursul lunii viitoare. Acest proiect cuprinde introducerea reţelelor de apă şi canalizare, în patru sate ale comunei, respectiv Boiţa, Ciula Mare, Ciula Mică şi Vălioara. De asemenea, mai sunt prevăzute şi achiziţii pentru dotarea căminelor culturale din satele Boiţa, Vălioara şi Ciula Mare. Pentru acest aspect ne-au fost alocaţi circa 900.000 de lei, iar respectivele cămine culturale vor fi dotate cu cele necesare bucătăriilor, precum aragaze şi frigidere, dar şi mobilier specific, fiind vorba de mese şi scaune sau bănci”, a declarat Eugen Dorel Băiconi, primarul comunei hunedorene Răchitova.
Veşti bune
Adminisistraţia din Răchitova mai are o veste bună. În această pitorească aşezare din Ţara Haţegului se mai află în derulare o investiţie importantă pentru comunitatea locală, care a început în luna aprilie a acestui an. “Continuă lucrările de modernizare a sediului primăriei, tot pe fonduri europene, acestea fiind începute luna trecută. Investiţia are o valoare de 45.000 de euro şi proiectul cuprinde cuprinde înlocuirea acoperişului, montare de tâmplărie PVC la toate uşile şi ferestrele instituţiei, modernizarea interiorului, izolarea exterioară a clădirii şi montarea unei centrale termice pe lemne. Dacă nu vor apărea evenimente neprevăzute şi nedorite de nimeni, preconizăm că această operaţiune, una care este mai mult decât necesară, ţinzând şi noi spre standarde europene, se va finaliza tot în cursul lunii viitoare, deşi termenul iniţial până când lucrările prevăzute în contract să fie terminate era sfârşitul anului în curs”, a mai spus primarul Eugen Dorel Băiconi.
Vor să fie din nou campioni
În altă ordine de idei, trebuie amintit că Răchitova este cunoscută, de mult timp, prin două lucruri: turnul din central de comună şi ţuica de prune ce se face aici. De câţiva ani încoace, comuna este cunoscută şi prin echipa de fotbal de Liga a V-a, Cetate Răchitova, campioană a acestei divizii în sezonul trecut, dar mai având încă un titlu în palmares. “În acest sezon, Liga a V-a de fotbal Hunedoara va avea o singură serie, de 14 echipe, în care ne vom înfrunta echipe din întreg judeţul. Va fi mai greu, ţinând cont şi de lungimea deplasărilor, dar, totodată, ne vom putea măsura forţele şi cu cei din fosta serie a II-a, cea cuprinzând zona Brad – Valea Mureşului. Noi am câştigat seria I, Haţeg – Valea Streiului, şi ne dorim ca, la sfârşitul sezonului ce va începe doar peste câteva zile, să fim campionii seriei unice a Ligii a V-a de fotbal Hunedoara”, a mai spus Eugen Dorel Băiconi, care nu este doar primarul comunei Răchitova, ci şi preşedinte de onoare la „Cetate”.