Reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna zărăndeană îşi propun, pentru acest an, implementarea unor proiecte de dezvoltare a localităţii, care pot beneficia de finanţări europene
Comuna hunedoreană Ribiţa, situată în mirifica Ţară a Zarandului, poate candida, fără probleme, la titlul de „capitală culturală a judeţului”, dacă este să ţinem cont de evenimentele desfăşurate aici anul trecut.
Cultura, la loc de cinste
Pe lângă numeroase lansări de carte, în comună s-au mai petrecut şi alte evenimente culturale. Într-o ordine aleatorie, pot fi menţionate Festivalul de colinde „Praznic luminos”, omagierea memoriei a două mari personalităţi ale comunei, scriitorul Vlaicu Bârna şi unul dintre conducătorii răscoalei de la 1784, Crişan, care, alături de Horea şi Cloşca, a fost în fruntea mişcării populare din respectiva perioadă, proiectul educaţional „Toamnă mândră, darnică”, cu două acţiuni, „Dovleacul năzdrăvan” şi „Halloween în Ţara Moţilor”, tabăra de creaţie de la Mănăstirea Crişan sau vizite la Muzeul satului, care poartă numele de „Lada de zestre”. În acest context, nici nu este de mirare faptul că administraţia publică locală din comună se preocupă de starea căminelor culturale. „În comună, cu excepţia numită Dumbrava de Sus, toate căminele culturale sunt reabilitate. Pentru anul în curs ne-am propus să reabilităm şi căminul cultural din Dumbrava de Sus, sat în care locuieşte unul dintre puţinii meşteri fluierari din ţară. Am accesat, în acest sens, un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 100.000 de euro, însă sunt unele probleme birocratice cu el, care sper că vor fi descâlcite cât mai curând”, a declarat Ioan Faur, primarul comunei Ribiţa.
Interes pentru turism
Multă lume ştie că Ribiţa oferă şi numeroase atracţii turistice. Astfel, pe lângă obiectivele prezentate mai sus, în Ribiţa mai găsim biserica „Sfântul Nicolae” din centrul de comună, monument istoric, dar şi alte lăcaşe de cult vechi şi foarte frumoase, Casa memorială „Crişan” din satul omonim ori superbele peisaje întâlnite în Cheile Ribicioarei şi cele ale Uibăreştilor. „Având toate aceste obiective în comună, la care se mai adaugă şi pensiuni, este firesc să ne preocupe dezvoltarea turismului, activitate ce va duce şi la promovarea localităţii noastre. În acest sens avem în lucru un Centru de Informare Turistică, în satul Crişan, cu fonduri europene, proiectul fiind depus pe măsura 313. În prezent se lucrează la amenajarea acestui centru, care îşi va avea sediul în fosta şcoală primară din satul aparţinător Crişan, iar aici vor lucra două persoane care vor oferi toate datele necesare despre locurile ce pot fi vizitate în localitate, precum şi informaţii generale despre întreaga comună. Aici vor fi şi pliante şi, pentru o mai bună derulare a activităţii, vom stabili relaţii de colaborare cu agenţii de turism, precum şi cu primării din zona noastră. Estimăm că lucrările de aici vor fi finalizate în acest an. De asemenea, din primăvară sunt şanse foarete mari să demarăm un alt proiect, tot cu finanţare europeană. Acesta vizează regularizări de văi şi amenajări pentru colectarea torenţilor, pe segmentul dintre satele aparţinătoare Crişan şi Dumbrava de Sus”, a mai spus Ioan Faur, primarul din Ribiţa.