Mihai Cornel Todoni a răspuns la întrebările puse de cei din localitatea pe care o conduce în cadrul emisiunii „De prin sate adunate”, difuzată pe postul HUNEDOARA TV
Dialogul dintre reprezentanţii administraţiei publice locale şi cetăţeni se poate realiza, într-un mod civilizat, nu doar prin acordarea de audienţe, ci şi prin alte moduri.
Problemele tinerilor
Un astfel de lucru s-a întâmplat şi în comuna hunedoreană Sarmizegetusa, primarul Mihai Cornel Todoni răspunzând unor întrebări adresate de concetăţenii săi în cadrul emisiunii „De prin sate adunate…”, difuzată pe HUNEDOARA TV. Aşa cum se ştie, problemele ridicate de cei din zonele rurale sunt diferite faţă de cele ale orăşenilor, şi nici comuna Sarmizegetusa nu face excepţie de la această regulă. Primii care i-au pus întrebări primarului Mihai Cornel Todoni au fost tinerii din comună, care au ridicat două probleme specifice vârstei lor, legate de calculatoare şi programe mai performante pentru acestea în şcoli, precum şi de înfiinţarea unei echipe de fotbal în comună. „La şcoala generală cu clasele I – VIII din centrul de comună există atât calculatoare, cât şi programe, aici funcţionând şi un cabinet de informatică, pe care îl considerăm destul de bine pus la punct. Voi discuta cu noua conducere a şcolii, deoarece fostul director s-a pensionat, acest aspect, întrucât ştim cu toţii că tehnologia avansează într-un ritm foarte rapid. Promit căşi pe viitor vom fi alături de şcoală, ca şi până acum, şi nu doar în problema cu claculatoarele şi cu programele informatice. Cu siguranţă că acestea vor fi înnoite. Legat de echipa de fotbal, situaţia este ceva mai complicată. Am avut o echipă de fotbal în comună, care a evoluat în Liga a V-a Hunedoara. În plus, avem şi o bază sportivă cum puţine comune din judeţ au. Avem şi echipamente, genţi, plase şi altele. Nu au fost nici probleme financiare în ceea ce priveşte susţinerea echipei. Marea problemă a fost lotul de jucători. Practic, nu avem tineri în comună cu care să facem o echipă. Mulţi tineri sunt plecaţi la oraş sau la şcoli. Am ajuns în situaţia în care nu puteam forma o echipă de 11 jucători, plus minimul de rezerve. Aveam, şi avem şi acum, mijloc de transport, pe care îl putem pune oricând la dispoziţia echipei, dar au fost cazuri în care nu ne puteam prezenta la jocuri din cauza lipsei de jucători. Din păcate, nu ne permitem să aducem jucători de prin alte părţi, discutând acest aspect chiar şi într-o şedinţă de Consiliu Local. Noi, administraţia publică locală din comună, suntem gata oricând să reînfiinţăm echipa şi să o sprijinim, dar întâi să se formeze un lot de jucători. Ar fi una dintre deciziile pe care le-aş lua cu cea mai mare plăcere şi bucurie. Oricum, sunt optimist în acest sens şi nutresc speranţa ca în sezonul viitor, 2014-2015, vom avea, din nou, echipă în Liga a V-a de fotbal Hunedoara”, a spus Mihai Cornel todoni, primarul comunei Sarmizegetusa, în cadrul emisiunii „De prin sate adunate”, difuzată pe postul HUNEDOARA TV.