Acestea vizează, în principal, modernizarea reţelelor de infrastructură din localitatea de pe Valea Mureşului
Comuna Veţel este, practic, lipită de localitatea de reşedinţă a judeţului Hunedoara, municipiul Deva. În mod firesc, reprezentanţii administraţiei publice locale din Veţel doresc ca utilităţile din comună să fie cât mai aproape de standardul celor de la oraş.
Apă şi canalizare, din septembrie 2015
Ca mai peste tot în zonele rurale hunedorene, una dintre problemele cele mai des întâlnite cu care se confruntă locuitorii comunelor din judeţ este cea a reţelelor de apă şi canalizare. În comuna Veţel această problemă pare să-şi fi găsit o rezolvare favorabilă, iar termenul de finalizare al acesteia nu este unul foarte îndepărtat. “Comuna Veţel a accesat fonduri nerambursabile pe măsura 322. Am semnat încă de anul trecut contractual de finanţare. Pentru momentul de faţă pot să spun că am emis, de circa o săptămână, ordinul de începere a lucrărilor. Acestea au fost câştigate la pachet, respectiv proiectare şi execuţie. În prezent se lucrează la proiectare, iar documentaţia pentru avizări o avem în diverse faze. Unele dintre aceste avize au fost depuse deja, iar la altele se întocmeşte, în această perioadă, documentaţia necesară. În momentul în care tot proiectul va fi gata, va trebui să-l ducem la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Apoi va trebui să depunem acest proiect pentru obţinerea autorizaţiei de construire, moment după care pot începe lucrările propriu-zise. Sperăm ca în maxim o lună să avem toate documentele finalizate, să avem autorizaţia de construire şi să putem demara lucrările, pentru că termenul de finalizare al acestora este unul foarte strâns, în septembrie anul viitor noi trebuind să avem lucrarea terminată şi reţeaua de apă şi canalizare să fie dată în funcţiune până la acea dată”, a declarat Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.
Uşurarea accesului la holde
Şi chiar dacă este una dintre cele mai mari localităţi rurale hunedorene, pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea importanţi agenţi economici din judeţ, la Veţel, ca peste tot la ţară, ocupaţia principală a locuitorilor a rămas tot agricultura şi creşterea animalelor. Administraţia din Veţel, pentru a veni în sprijinul locuitorilor, a făcut eforturi pentru a moderniza drumurile de exploataţie agricolă, reuşind, să mai accese un program cu finanţare europeană nerambursabilă. “De asemenea, mai avem încă un proiect ce beneficiază de finanţări europene pe fonduri europene nerambursabile, care vizează modernizarea drumurilor de acces către exploataţiile agricole. În momentul de faţă, se lucrează la proiect, noi mai având de obţinut două avize. De fapt aceste acte au fost obţinute în trecut, dar am fost nevoiţi să facem modificări faţă de proiectul iniţial, pentru a respecta condiţiile impuse de către avizator, trebuind să protejăm conductele de gaz metan la medie presiune şi reţelele subterane de fibră optică. După ce vom obţine noul accept putem depune toată documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei de construire şi să demarăm procedura de licitaţie”, a mai spus Ioan Henţiu.