Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PMP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, organizează astăzi o conferință de presă în cadrul proiectului „Turul investitorilor din România”, care va avea loc începând cu ora 15.00 la Casa de cultură „Drăgan Muntean” din Deva (sala 3, etajul 1).
Prima ediţie a proiectului „Turul investitorilor din România” se desfășoară în perioada 24 – 28 august 2015, ocazie cu care eurodeputatul român efectuează vizite la sedii și fabrici a nouă mari companii din județele Brașov, Mureș , Alba, Cluj, Hunedoara și Timiș.