O tânără de 21 de ani, din Petroşani, a fost identificată drept mama pruncului descoperit într-u tomberon. Femeia a recunoscut că a vrut să scape de copilul pe care abia îl născuse.
În urmă cu o săptămână nou-născutul fusese salvat din tomberonul unde fusese aruncat de mama sa, iar poliţiştii au demarat o anchetă pentru a o identifica pe aceasta. „Cecilia V., de 21 de ani, din Petroşsni, şi-a recunoscut fapta şi a declarat poliţiştilor că a născut acasă, fără să fie asistată. Femeia va fi cercetată pentru punerea în primejdie a vieţii copilului aflat în imposibilitatea de a se îngriji”, a informat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Copilul a rămas internat în spital şi ar putea fi dat spre adopţie.
Un poliţist din Deva, Florin Bolosin, şi-a manifestat deja dorinţa de a-l înfia.
Femeia a fost înfăţişată instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.