-1.3 C
Deva
vineri, februarie 14, 2025

„Cină creştină” pentru săracii Petrilei

Liberalii din Petrila, împreună cu Asociaţia Rosa Multiflora, care aparţine liderului liberal Costel Avram, au adus o rază de speranţă pentru 10 familii sărace.

DSC05404A fost prima ediţie a „Cinei Creştine”, acţiune la care a luat parte şi preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. Prin intermediul acesteia, 10 familii care nu au nici un venit au primit o plasă cu alimente, în valoare de circa 35 de lei.

„În fiecare lună, Prganizaţia PNL Petrila încearcă să fie cât mai aproape de oameni. Şi, în fiecare lună, cel puţin 10 familii sărace vor fia jutate cu produse de bază: ulei, zahăr, orez, făină. Este un început. Un început promiţător, cred eu”, a declarat Costel Avram, preşedintele interimar al PNL Petrila şi coordonatorul liberalilor din Valea Jiului.

La acţiune a luat parte şi preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, totodată preşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta a precizat că nu avea în program să vină în Petrila, însă nu a putut sta deoparte, pentru că tot se afla în Valea Jiului pentru a acorda audienţe la Biroul de la Petroşani al CJ Hunedoara. Costel Avram a precizat că această Cină Creştină va deveni o tradiţie, iar acţiunile PNL cu scopul de a face mult mai mult pentru a veni în ajutorul oamenilor.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/