1.5 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

POLITICĂ. Ultimatumul lui Ponta

Premierul Victor Ponta a făcut apel luni la unitatea USL, dar a precizat că, dacă PNL se retrage din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu un nou guvern. Premierul a precizat că termenul pentru formarea noului Cabinet este 8 martie, când expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI.

„În măsura în care decizia PNL, aşa cum a fost ea anunţată de mai multe ori ca o posibilitate, va fi de a retrage din Guvern miniştrii PNL, în baza discuţiei de azi şi a mandatului politic pe care l-am primit, voi nominaliza în locul acestora tot membrii Cabinetului, confrom prevederilor constituţionale”, a spus Ponta.

El a precizat că va încerca, atât timp cât îi permit termenele constituţionale, să găsească o soluţie politică pentru ca guvernarea să continue sub formula USL.

„La împlinirea termenlor constituţionale, dacă nu va exista o soluţie de continuare a guvernării alături de PNL, voi merge în Parlament cu o structură a Guvernului care să permită continuarea programului USL şi îndeplinirea măsurilor pe care le-am propus populaţiei”, a menţionat Ponta.

El a precizat că va anunţa, la acel moment, faptul că din punctul de vedere al PSD, PC şi UNPR există o mâna întinsă pentru PNL, pentru a fi alături atât în structurile centrale, parlamentare şi guvernamentale, cât şi în structurile teritoriale.

Întrebat dacă în planul prezentat privind miniştrii interimari se înscrie şi ministrul interimar al Internelor, Gabriel Oprea, Ponta a precizat: „Da, se înscrie. Interimatul expiră pe 8 martie. Deci, noi, până atunci, trebuie să avem un alt Guvern”.

El a spus că miniştrii interimari numiţi în funcţii după eventuala ieştire a PNL de la guvernare nu vor sta 45 de zile ca interimari, pentru că la Ministerul de Interne nu se poate numi un nou interimar, după expirarea celor 45 de zile.

„Deci, practic, da, termenul este 8 martie. Este termenul la care exipră cele 45 de zile şi nu putem merge mai departe şi nici nu putem să avem un Guvern fără ministru de Interne”, a spus Ponta.

Formula noului Guvern, trimisă în Parlament pe 4 martie

Formula noului Guvern, format de USD după retragerea PNL, va ajunge în Parlament pe 4 martie, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate.

„BPN al PSD a decis să mergem în Parlament cu noul Guvern, marţi, 4 martie, astfel încât până pe 8 să fie instalat”, au precizat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

Sursele citate au arătat că această decizie a fost luată pornind de la ipoteza retragerii PNL de la guvernare.

Astfel, dacă marţi seară, în Delegaţia Permanentă, PNL va decide să-şi retragă miniştrii din Cabinet, USD va forma un nou Guvern, care va trebui să treacă de votul Parlamentului, deoarece se va schimba compoziţia Guvernului.

Până la numirea noului Cabinet, premierul Victor Ponta va desemna interimari pe posturile deţinute în prezent de liberali.

Având în vedere însă că pe 8 martie expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI, social-democraţii au stabilit ca noul Guvern să fie instalat până atunci, astfel că s-a decis ca pe 4 martie formula acestuia să ajungă în Parlament.

De altfel, Ponta a precizat, după şedinţa BPN, că CExN al PSD se va reuni luni, 3 martie, pentru a evalua situaţia politică şi pentru a lua deciziile care se impun.

„Vreau să anuţ că luni, 3 martie, PSD va avea după-amiază şedinţa CExN pentru a evalua situaţia politică şi a lua deciziile care se impun”, a spus Ponta.

SURSA: mediafax.ro

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/