Ovidiu Manoilescu, cel care organizează plimbarea în parcul de la Simeria, spunea recent că încă nu şi-ar sfătui copiii să nu revină în Deva. De aici vom porni discuţia în textul următor.
–––––––––––––––––––––––––
Aşa încheiam textul anterior, într-o notă mai degrabă optimistă, aş putea spune. De la apariţia în ziar, am discutat cu destul de mulţi pe tema abordată – anume aceea a şanselor Devei în a se apropia, în termeni reali şi simbolici, de celelalte reşedinţe de judeţ. Unii sunt sceptici 100%, alţi sunt optimişti fără argumente, cei mai mulţi îşi pun întrebări, între care frecvent se numără „ce este de făcut?”
După ce ani de zile s-a construit haotic, poţi să fii Dumnezeul urbaniştilor, că nu poţi demola cartiere sau clădiri înghesuite oriunde s-a găsit un spaţiu verde. Ai la dispoziţie două opţiuni rezonabile, aplicabile simultan: să nu mai permiţi maltratarea oraşului şi să începi să concepi totul pornind de la o viziune, adică exact de la acel PUG pe care Deva nu l-a avut în ultimii vreo 10 ani. Cauzele se pot uşor intui… Oaza de speranţă este modul în care a fost reabilitată zona Avram Iancu, cea din faţa parcului. Dacă Deva va reveni la standarde moderne în construcţii, dacă monumentele kitsch de tip Barcsay sau cel al „luptătorilor anticomunişti” vor înceta să apară prin mofturi personale, dacă Cetatea va redeveni emblema Devei, atunci da, putem spune, precum Manoilescu, „nu încă”.
Judeţul Hunedoara a plătit scump tranziţia. Minerit, siderurgie, industrii conexe care le deserveau pe precedentele, toate au dus la prăbuşirea economică a unui judeţ care se număra cu mândrie, până în 1990, între primele zece ca nivel de industrializare. În aceste condiţii, greu să mai concurezi cu Timişul sau Aradul…
Mai puţin lovită economic prin închideri de firme, Deva suferă economic prin entuziasmul cu care dezvoltarea oraşului a fost gândită (dacă o fi fost, sau aşa s-a întâmplat) aproape exclusiv pe consum. Spunea cineva din Simeria într-un comentariu că avem o singură firmă multinaţională. Da, dar avem multe hypermarketuri şi am avut şi mai multe, înainte de criză. Mă întreba în 2006 un om politic, fără să bănuiască probabil câtă dreptate avea să-i dea viitorul – unde se vor câştiga banii care trebuie cheltuiţi în acele hypermarketuri?
Şi mai apar nuanţe. Îmi spunea cineva că în urmă cu câţiva ani, un reprezentant al unui posibil investitor străin s-a interesat, înainte să aleagă Sibiul, ce pot face angajaţii săi după terminarea programului. Cu alte cuvinte, ce posibilităţi de petrecere a timpului liber oferă Deva. Sscriu aceste rânduri şi în calitate de om implicat în organizarea de evenimente şi vă pot spune că evenimentele de calitate, de amploare şi care fac parte dintr-un calendar fix sunt cele care pot ridica enorm nivelul unui oraş. De fapt, este una din şansele pe care le are Deva. Dincolo de orice nemulţumiri, constat cu plăcere înmulţirea exact a evenimentelor care dau culoare şi încep să facă parte dintr-un calendar fix, atrăgător pentru personalităţi precum Principele Radu al României sau ambasadorul Franţei, de exemplu.
Fără să exagerez, pot spune că Târgul de iarnă de la Deva este sub cel de la Sibiu, dar peste cel de la Braşov – le-am văzut de curând pe ambele. În plus, plasarea în centrul oraşului îl readuce la viaţă. Serbările oraşului au dată fixă, vernisajele de artă plastică au devenit o regulă, concurenţa dintre instituţiile de cultură sau, dimpotrivă, colaborarea lor sunt benefice pentru diversificarea ofertei culturale. În luna decembrie, Deva are concerte care ar onora orice oraş mare. Totul este să reuşim să le permanentizăm, să păstrăm entuziasmul acelor oameni care nu s-au blazat, sunt creativi, gata să se implice dacă sunt încurajaţi şi văd că există şansa meritocraţiei, nu doar a imposturii, dacă văd că eforturile lor nu sunt sistematic boicotate pe cu totul alte criterii decât cele profesionale. Există deficienţe în ceea ce priveşte publicul – dar, cu răbdare şi nelăsând jos ştacheta, publicul poate fi reformat. Şi educat. Să vă spun că în timp ce piesa de teatru cu Radu Beligan era anulată din lipsă de bilete vândute, erau indivizi care cereau insistent invitaţii?
Nu manifest un optimism deşănţat. Nu cred că se vor face minuni pe termen scurt. Dar cred că putem să ne raliem acelui „nu încă”.
