Da! La noi, ca la nimeni! Pe când mai aveam ceva fotbal și… ieșiserăm din Balcani, cu Craiova Maxima, cu Dinamo, și peste toate cu Steaua Campioana Campioanelor Europene, cu Naționala pe locul 7 în Europa, 1984, cu prezențe în fazele superioare la Mondialele din Italia, SUA, Franța- nu aveam stadioane. Doar unul, 23 August, botezat după 1990 „Marele Stadion”, apoi, niște inteligenți l-au rebootezat „Lia Manoliu”… Până au priceput că sună bizar frază: „Meciul se desfășoară pe Lia Manoliu”… Acum avem mai multe stadioane moderne și dichisite, și pe la comune mai răsărite, mai multe decât echipe care să treacă valoric de Cupa Satelor, din vechea Daciada, hulita care scotea la vedere viitori sportivi de performanță, îndeosebi din Moldova.
Vreo 35 de ani am dominat gimnastica feminină în Lume, dar nu am avut nicio sală în care să putem organiza și noi o măcar un Campionat european. Acum avem sala, la Cluj, cu nume… prețios, BT Arena, de parcă ar fi mai nobil decât Horia Demian, dar pe când ni s-a dat dreptul să organizăm și noi un European în România nu mai aveam gimnastică, echipă adică, doar suprviețutori din trecut- Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu.
Cam ca la fotbal… Și, tot la Cluj. Unde noul stadion, o mândrețe de stadion, nu mai poartă numele Ioan Moina, dar nici Remus Câmpeanu, cam cum s-ar cuveni! Dacă am fi mândri cu ce e al nostru, nu cu împrumuturi din străinătățuri-nu numai de bani, ci și de nume și idei, ca niște mimetici ce suntem… Așa că stadionul se numște Cluj Arena, mai prietenos cu Untold, cu Gheboasa, KFC, berea Kozel, și drogurile, decât cu U Cluj! Și, apropo de bani. Râca Steaua-FCSB, pe tema voinței lui Gigi cu crucea-n fruntea mică de a juca FCSB-ul lui pe noul stadion din Ghencea, au apărut marii economiști. Care vor să salveze economia țării pierdute, eventual să diminueze deficitul care cronicizează criza financiară a României, mai prăpăstioasă decât a oricărei alte membre a UE, cu chiriile pe drepturile de folosire a noilor stadioane. Într-un fel au dreptate. Dacă fotbalul care se joacă în România nu produce bani, măcar să amortizăm din cheltuielile cu investiții în stadioane, unele cam prea puțin justificate. Dar este de-a dreptul o mârșăvie ca singurul joc sportiv care încă ține România în Lume, de zeci de ani, rugby-ul, cu stadion/ fief personalizat de peste 100 de ani, la Arcul de Triumf, să umble și să plătească chirii unor stadioane noi „care trebuie să producă bani!”- zic specialiștii. Și eu credeam că stadioanele trebuie să producă sport…
Și tot cam așa stau lucrurile și cu drepturile de promovare. Adică Steaua, club/echipă, fiind finanțat din bani publici, nu are drept de promovare. Dar FC Voluntari, club/echipă eminamente proprietate a primăriei- are voie. Ca să nu mai vorbim de marile echipe de handbal- feminin și masculin- CSM București, finanțate de Primăria Capitalei, care, în plus, plătește salarii uriașe unor vedete internaționle. Iar trepădușii comentatori Tv, cu state de plată probabil și la palatul becalian, deja repetă de câte ori vine vorba- în contextul în care după doar două etape, Corvinul se află mai sus în clasament-, repetă că echipa hunedoreană nu are drept de promovare.
Nu știu cum e cu judecata acestor chestiuni, dar știu precis că la vremea celor două lagăre-capitalisul și socialismul-, conflictul finanțării sportului pentru drepturi egale de participare a sportivilor profesioniști alături de neprofesioniști, implicit a tuturor țărilor la competiții mondiale și olimpice, s-a rezolvat echitabil, datorită unui reprezentant al României în CIO, Alexandru Șiperco, prin formula aceceptată și uzitată și azi: „sport asistat”! În capitalism de finațatori privați; în socialism-de statul respectiv. România de azi unde se află, din perspectiva celor de mai sus? Niciunde. Ca-n toate cele.
